Andreea Neaună
Când alegi să faci ceea ce-ți place, când pui suflet și te dedici total profesiei, deși nu este validată de societate, asta poate fi considerat aroganță, sfidare a regulilor sociale sau pur și simplu respect față de tine însuți?
Când alegi să cânți muzică lăutărească în loc să fii tenor la Operă poate fi considerat că nu ești conștient de talentul pe care îl deții sau că dai glas chemării interioare ce îți aduce mai multă bucurie?
La aceste întrebări cred că doar Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu, renumit cântăreţ român din perioada interbelică (8 martie 1896 – 13 ianuarie 1945) ar fi putut răspunde.
Talentul şi virtuozitatea lui Marin Teodorescu au fost recunoscute şi de George Enescu, cei doi prezentând pe front, în timpul primei conflagrații mondiale, spectacole muzicale menite să ridice moralul soldaţilor români; iar în al Doilea Război Mondial, Zavaidoc a cântat la Odesa pentru mareşalul Antonescu. Multe din cântecele lui Marin Teodorescu au devenit adevărate şlagăre (cum le-am numi astăzi) ale muzicii lăutăreşti, ele fiind ascultate şi în prezent cu nostalgie.
Pseudonimul Zavaidoc l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar (1916-1918) şi reprezintă o variantă lexicală regională veche – „zavaidoacă”. Se spune că, în limbajul arhaic muntenesc, ,,zavaidoacă” însemna năbădăios, neastâmpărat, zurbagiu, fire iute, om vesel, pus pe șotii şi nebunii.
A ales însă să cânte în restaurantele Bucureştiului interbelic pentru că aici câştiga enorm. Umplea restaurantele cu clienţi care rămâneau la mese până dimineaţa, numai pentru a-i asculta cântecele. Patronii de restaurante se băteau pe taraful lui Zavaidoc, deoarece prezenţa lăutarilor în local asigura clientelă.
În zilele sale de glorie, Zavaidoc câştiga sume uriaşe şi era extrem de mărinimos. „Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea tata. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”, povestea într-un interviu fiica lui Zavaidoc, Constanţa.
Dacă ea nu mă iubeşte, pentru ce m-a sărutat?
Dacă amorul nu-i prieşte, pentru ce m-a sărutat?
Şi de ce tremurătoare ea la pieptu-i mă strângea,
De-i ceream o sărutare, Ea-mi da zece, dar plângea.
Spune, mândro, spune mie cine mi te-a supărat,
Şi de-atuncea porţi ponoase fără ca să ai păcat.
(„Dacă ea nu mă iubeşte”)
