Ramona Müller 
„Nonviolenţa înseamnă nu numai evitarea violenţei fizice externe, ci şi a violenţei interne asupra spiritului. Nu doar refuzi să împuşti un om, ci refuzi şi să-l urăşti.”
Martin Luther King
– Doamna, doamna, veniți repede! Alina o strânge pe Dana de gât și nu mai poate să respire! mă strigă disperat pe holurile școlii Tudor, elev în clasa a V-a. Tulburat, acesta abia mai putea articula cuvintele.
Îngrijorată, mă îndrept spre sala de clasă a micuților de la gimnaziu. Nu era prima dată când rezolvam conflictele renunțând total la ora propriu-zisă, de geografie. În clasă, agitație maximă. Dana, o fătucă subțire, mică de statură plângea în hohote, abia respirând. Dintr-o privire analizez gravitatea situației să înțeleg dacă ar fi necesară prezența unui cadru medical. Spre ușurarea mea, incidentul nu necesita acest lucru. Îi calmez pe copii, impunându-le să se așeze în bănci pentru a evalua episodul bătăii. Întotdeauna, în asemenea cazuri de violență (de minciună, de atitudine sfidătoare sau comportament inadecvat) simulez episoadele respective împreună cu elevii, pentru a-i ajuta să înțeleagă din aceste reproduceri să-și asculte cu respect opiniile și să dezvolte sentimentul toleranței. Consider că dacă un elev nu poate învăța geografie, măcar îl pot învăța să devină Om! Un dascăl trebuie să fie înainte de toate un Om…
O privesc pe Alina – are o siluetă bine configurată, mult mai dezvoltată decât pentru clasa a V-a, înaltă și cu privirea agresivă. Mă îndrept spre Dănuța care terminase de băut un pahar de apă, se calmase oarecum și prezența mea se pare că îi sporea gradul de securitate. O invit să îmi povestească ce s-a întâmplat.
– Doamna, stăteam la sobă cu Adrian și Claudia și, dintr-o dată, Alina a venit și a început să strige la mine! Mă înjura și apoi m-a strâns de gât!
Debitul verbal al Dănuței era așa de mare, încât am rugat-o să reia povestea mai lent, lucru pe care l-a făcut, efectul fiind acela de a pondera spiritele.
Aceste reconstituiri necesită tact în abordarea lor, deoarece elevii doresc să vorbească imediat, să își spună punctul lor de vedere, considerând că dreptatea este de partea lor. În cazul dezbaterilor mele, există acuzatul, acuzatorul, martorii (elevii) și judecătorul (eu). Fiecare vorbește și își expune părerile la momentul oportun pentru a nu devia de la subiect.
– E adevărat, Alina?
– Doamna profesoară, ea a început prima. Acum două recreații m-a împins și ieri pe drum mă bârfea cu Roxana și cu Tudor.
-Tudor, tu erai lângă Dana când s-a întâmplat să se năpustească Alina asupra ei. Este adevărat ce spune Alina?
– Nu, doamna profesoară!
(foto din arhiva personală)
Îmi scrie la rugămintea mea cuvântul vulgar pe care Alina îl adresase colegei sale. Chem doi elevi să citească biletul și o întreb pe Alina dacă recunoaște sau nu modul de adresare. După multe încercări de a se eschiva, aceasta admite că a fost agresivă, dar nu acceptă vina în totalitate.
Mă uit la Tudor, băiat frumușel… înclin să cred că Alina suferă de lipsa atenției materne, nu-și respectă colegii în alegerea prieteniilor și nu este acceptată în grupurile deja formate. Trecerea de la ciclul primar la gimnazial are efecte nebănuite, dacă nu sunt tratate cauzele și nu sunt înțelese consecințele.
– Alina, dacă Dănuța s-ar fi sufocat sub strânsoarea degetelor tale și chemam Ambulanța cum te-ai fi simțit știind că i-ai produs acest rău?! Momentele acestea de agresivitate vin și trec… este adevărat că mama ta te bate?
Lasă privirea în jos, dar încă nu reușesc să îi ating coarda sensibilă. Insist… „Este adevărat că te bate?”
-Da!
Mă privește totuși normal, fără a realiza că răspunsul ei este același cu al zecilor de elevi, primit pe parcursul anilor. Nimic nu mă surprinde, copiii aceștia consideră violența, bătaia, agresivitatea un act de obișnuință cotidiană. Trebuie să reglez disonanțele afective și în punctul final al acestei incursiuni pentru stingerea conflictului, trag concluzia următoare:
– Alina, tu te simți marginalizată deoarece colegii tăi nu îți mai dau atenție și nu te implică în jocurile lor. Suferi pentru că Dănuța este mult mai iubită de către ceilalți copii, dar îți dorești să te poți bucura de atenția de care se bucură ea.
(foto din arhiva personală)
În sfârșit, observ o lacrimă în colțul ochilor ei, semn că acest dialog a obținut un feed-back.
-Trebuie să înțelegi că nu forța te va impune ca un exemplu pozitiv în relațiile cu colegii. Iar voi, dragii mei, să înțelegeți că asemenea evenimente se pot întâmpla și chiar se întâmplă și cu oamenii adulți.
– Dănuța, relația ta cu mama este una ok, nu-i așa?
-Daaaaa! Nu m-a bătut niciodată!
-Observați diferența dintre un copil care are mama apropiată de el și un copil care are mama mai mult plecată în străinătate și agresivă? Copilul va deveni agresiv verbal prin înjurături și faptic prin violență.
Alina îi cere iertare Dănuței, timp în care surprind privirile și sentimentele colegilor săi…
Situația expusă este una reală, doar numele personajelor schimbate. Se întâmplă într-o școală rurală din România, unde, conform unui raport UNICEF, există cel mai mare număr de copii violenți cu vârste între 11 și 15 ani, primul loc, așadar.
Pe 30 ianuarie se sărbătorește Ziua Nonviolenței în Școli, ce promovează ideea de armonie, respect și toleranță în dezvoltarea copiilor. Conținutul mesajului trebuie valorizat zilnic pentru conștientizarea comportamentului și exprimarea acestuia, pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive în relațiile cu ceilalți.
