Pe Calea Victoriei

Cu o operă care curpinde circa 70 volume – romane , nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică, Cezar Petrescu (1 decembrie 1892 – 9 martie 1961) era cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut, întemeind, alături de  Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu, revista „Gândirea” în anul 1921. Este fondator al ziarelor „Cuvântul” (1924) și „Curentul” 1928; director al ziarului oficios „România” în 1938 și al revistei ”România literară”, 1938- suprimate în 1940.

Tigrii intrau în arenă unul cîte unul.

Pasul lor era mlădios pe nisip. Moale, catifelat, fără vuiet.

Nu ridicau nici în dreapta, nici în stînga ochii lor galbeni ca de sticlă.După gratii, mulţimea din staluri privea cu răsuflarea înfiorată de teamă şi de nerăbdare.

Dar pentru tigrii de Bengal nu se afla pe lume această mulţime. Nu merita nici o privire. Pentru dînşii, acum o singură făptură omenească era:  femeia din mijlocul arenei, înfăşurată în rochia cu solzi aurii şi cu pietre scînteietoare.

Ochii ei luceau tot aşa de arzători ca ochii tigrilor. Numai că ochii verzi ai femeii erau poruncitori şi neînduraţi, pe cînd în ochii fiarelor se citea o mare şi istovită supunere.

(Fram, ursul polar)

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă „strânge bani albi pentru zile negre!” E un oraş de „ce-am avut şi ce-am pierdut!” Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: „înainte!… Dă-i drumul înainte, oriunde!” Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?… Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?… Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele… Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

(„Calea Victoriei”)

Imagine de pe ziarulderoman.ro