Paradisul și infernul iubirii

Medic român, dar care s-a distins în domeniul literaturii în special ca poet şi prozator, Vasile Voiculescu (27 noiembrie 1884 – 26 aprilie 1963) îşi are începuturile poeziei sub influenţa lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa, cu puternice accente religioase, se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare …”, acele sonete despre care Ovid S. Crohmălniceanu spunea că sunt „o monografie închinată paradisului și infernului iubirii”.

CCXXXV

Mă lupt să scap iubirea de pătimaşul trup,
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai muşc cu gura,
Din laţu-mpreunării sălbatice s-o rup,
S-o curăţesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ţi aleg-
O veşnică-mbinare a doua raze line…
Dar cum te-arăţi, mă-ntunec… şi sufletul întreg
Se face ochi, piept, braţe… zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ţi cad;
Din nou vremelnicia îşi cască-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne…Mă doare numai visul
Că mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne.

Imagine volume de pe lauracaltea.ro

Foto cover de pe pininterest.com