Pace, prin solidaritate intelectuală

În mai puțin de o generație, statele lumii au fost răvășite de două războaie mondiale, iar UNESCO  a fost creat şi pentru a repara acest lucru. Deoarece acordurile politice și economice nu erau suficiente pentru a construi o pace durabilă, aceasta trebuia fundamentată pe solidaritatea  intelectuală și morală  a omenirii.

Confruntate cu Germania nazistă și aliații săi, în 1942, guvernele țărilor europene s-au întâlnit la Conferința Miniștrilor Aliați ai Educației (CAME). Țările căutau metode de reconstrucție a sistemelor de educație odată cu restabilirea păcii, deși cel de-al Doilea Război Mondial era în plină desfășurare. În scurt timp, proiectul a obținut susținere și din partea altor guverne, printre care se afla și cel al Statelor Unite. S-a convenit asupra organizării unei Conferințe ONU pentru înființarea unei organizații educaționale și culturale, la Londra, între 1 și 16 noiembrie 1945. Evenimentul a reunit reprezentanți din 44 de țări, iar la finalul său, 37 de state au fondat Organizația Națiunilor Unite pentru Educație.

20 de țări – Australia, Brazilia, Canada, China, Cehoslovacia, Danemarca, Republica Dominicană, Egipt, Franța, Grecia, India, Liban, Mexic, Noua Zeelandă, Norvegia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite – au semnat Constituția UNESCO, la 16 noiembrie 1945, aceasta intrând în vigoare după aproape un an, la 4 noiembrie 1946.  Prima sesiune a Conferinței Generale a UNESCO a avut loc între 19 noiembrie și 10 decembrie 1946 și s-a bucurat de participarea reprezentanților a 30 de guverne cu drept de vot.

UNESCO se străduiește să construiască rețele între națiuni pentru facilitarea unui anumit tip de solidaritate: mobilizarea pentru educație, astfel încât fiecare copil să aibă acces la educație de calitate, ca drept fundamental al omului și ca premisă obligatorie pentru dezvoltarea umană; construirea înțelegerii interculturale, prin protejarea patrimoniului și susținerea diversității culturale — UNESCO a creat ideea de Patrimoniu Mondial pentru protejarea obiectivelor cu o valoare universală inestimabilă; susținerea cooperării științifice, spre exemplu, în segmente care vizează sistemele de avertizare de tsunami sau în privința acordurilor transfrontaliere de management, pentru consolidarea legăturilor între state și societăți; protejarea libertății de exprimare, o condiție fundamentală a democrației, dezvoltării și demnității umane.

În prezent, UNESCO are 195 de membri plini și nouă membri asociați. Organizația este guvernată de Conferința Generală și de Consiliul executiv şi are peste 50 de birouri locale în toată lumea. Sediul central se află în Place de Fontenoy, Paris, într-o clădire inaugurată în 1958. UNESCO numără peste 2.000 de angajați din 170 de țări.

Competențele unice ale UNESCO în educație, știință, cultură, comunicare și informații contribuie la îndeplinirea scopurilor trasate de comunitatea internațională, ce includ Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Misiunea UNESCO este să participe la construirea păcii, eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și dialogul intercultural. Organizația se concentrează, în special, pe două priorități globale: Africa și Egalitatea de gen.

Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată în 1972, a condus la crearea Listei Patrimoniului Mondial, care în prezent include 1007 obiective. Dintre acestea, în România se află Rezervația Delta Dunării, biserici din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania (19), cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei, biserici din lemn din Maramureș.

În 2003 a fost adoptată convenția pentru protejarea Patrimoniului cultural imaterial, iar ea creează o platformă internațională pentru asigurarea respectului reciproc pentru comunitățile păstrătoare de patrimoniu cultural viu și pentru atragerea atenției asupra importanței pe care acestea o poartă. Pe această listă reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanității se regăsesc și elemente românești: obiceiul călușului (din 2008), doina (din 2009), meșteșugul ceramicii de Horezu (din 2012) și datina practicată de către flăcăii colindători, la Crăciun, în România și Republica Moldova (din 2013).

Comisiile Naționale pentru UNESCO sunt organisme naționale de cooperare, parte integrantă din arhitectura construcției UNESCO. Acestea sunt constituite de guvernele țărilor membre, în acord cu articolul VII al Constituției UNESCO și au scopul de a face legătura între grupurile naționale guvernamentale și nonguvernamentale și Programele UNESCO. Comisia Națională a României pentru UNESCO a fost înființată în 1956 și reorganizată prin HG nr. 624, în august 1995.

Bugetul bianual al UNESCO este finanțat prin contribuțiile statelor membre. UNESCO beneficiază și de o substanțială finanțare extra-bugetară.

(sursa informaţiilor: agerpres.ro)

(sursa foto: time.com)