În Săptămâna Mare a calendarului catolic, în serile de joi, 28 martie şi vineri, 29 martie 2024, de la ora 19, Filarmonica „George Enescu” programează un concert vocal-simfonic ce se anunță un adevărat punct de referință al stagiunii în curs. Pe scena Ateneului Român va fi interpretată una dintre partiturile formidabile ale secolului al XIX-lea: Oratoriul Elias, după textul Vechiului Testament, de Felix Mendelssohn.
Avându-l ca personaj principal pe Profetul Ilie, lucrarea îl portretizează pe acesta cu fantezia specifică romantismului timpuriu şi denotă, totodată, influența pe care personalitatea lui Bach şi Händel a exercitat-o în muzica vocal-simfonică a lui Mendelssohn.
„În fond, l-am imaginat pe Elias ca pe un profet adevărat din toate punctele de vedere, în felul în care l-am putea întâlni astăzi – puternic, zelos şi, de ce nu, chiar agresiv, furios, clocotitor, în contrast cu lumea măruntă a curților princiare sau a oamenilor lipsiți de importanță, până la urmă în contrast cu toată lumea, şi totuşi născut ca să fie purtat pe aripile îngerilor“, scria Mendelssohn în anul1838.
La pupitrul Orchestrei Simfonice şi al Corului Filarmonicii „George Enescu” se va afla Valentin Uryupin, dirijor rus stabilit în Germania. Uryupin este câștigător al Concursul Naţional de Dirijat de la Moscova, iar în 2016, a primit Premiul al III-lea la prestigioasa competiţie „Gustav Mahler” din Bamberg. În 2011, Uryupin a fost numit dirijor permanent al Orchestrei MusicAeterna (Opera din Perm, Rusia), iar în 2015, dirijor principal şi director artistic al Orchestrei Simfonice din Rostov-pe-Don. În 2021, Valentin Uryupin a devenit dirijor principal şi director artistic la Novaya Opera din Moscova.
Ateneul Român
Joi, 28 martie 2024, ora 19
Vineri, 29 martie 2024, ora 19
Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor: VALENTIN URYUPIN
Solişti:
DIANA ŢUGUI – soprană
ANASTASIA LEPESHINSKAYA – mezzosoprană
OMER KOBILJAK – tenor
BENIAMIN POP – bas
Dirijorul corului: IOSIF ION PRUNNER
Program
Felix Mendelssohn – Oratoriul „Elias”, op. 70
Mai multe informații despre stagiunea 2023-2024 pot fi găsite aici: https://www.fge.org.ro/