Diana Serena Bunea
Nu trebuie să cauți forme noi, ci spirit nou.
Constantin Brâncuși
Arta spală de pe suflet praful vieții de fiecare zi.
Pablo Picasso
Scopul artei nu este să reproducă vizibilul, ci să facă vizibil ceea ce este invizibil.
Paul Klee
De cele mai multe ori artiștii pictează imagini, uneori pictează stări. Oana Itu face parte dintre acei creatori pentru care pânza devine spațiu de mărturisire, iar culoarea devine limbaj al memoriei și al dorului. În lucrările sale regăsim satul românesc, glasul bunicilor, lumina verilor de altădată, icoana, doina și acea nostalgie profundă pe care românii au numit-o simplu și imposibil de tradus: dor.
În dialogul nostru, artista vorbește despre copilărie, despre dezrădăcinare, despre catharsisul creației și despre credința că arta poate vindeca. Mai presus de toate, vorbește despre nevoia de a rămâne sinceră cu sine și cu propriile rădăcini.
***
Diana Serena Bunea: Cum era copilăria Oanei Itu? Când ați simțit pentru prima dată că pictura nu este doar o pasiune, ci un mod de a exista?
Oana Itu: Îmi vine să râd! Nu prea a fost în culori. Am crescut în anii ’80, începutul anilor ’90, totul era gri. Eram foarte, foarte creatoare, tăiam perdelele mamei și făceam rochii, pictam felicitări cu pastă de dinți, scoteam fulgii din pernă și făceam cele mai frumoase mărțișoare. Desenam prin colb cu câte un bețișor. Priveam norii cum se mișcă și desenează ei înșiși atâtea tablouri minunate.
Nu cred că am avut o perioadă în care am început să pictez. M-am născut pictând, un gest simplu ca o respirație. Întreabă-mă când am respirat prima dată. Nu am să pot să-ți răspund.
Pictam cu zațul de la cafea, desenam pe un geam aburit, pe zăpadă, pe bucăți de pânză, pe nisip.
Mai mult decât amintiri, port cu mine miresme, gusturi, cântecul cocoșului, sunetul apei de izvor. Îmi este dor de mirosul ierbii proaspăt tăiate, de mirosul serii pe ulițele satului.
Am știut mereu că pictura este viața mea, dar mult timp m-am păcălit că aș putea merge pe două drumuri paralele, țopăind de colo-colo. Doamne, am rămas cu frica asta în mine, că pierd timpul când pictez.
Acum pictez asumat. Asta sunt, asta-mi place să fac și încep să mă simt foarte norocoasă că pot atinge catharsisul de fiecare dată când un tablou mi se pare reușit.
DSB: Ce parte din copilăria dumneavoastră se regăsește încă în culorile și temele pe care le abordați?
Oana Itu: Toată copilăria și adolescența. Toată perioada trăită în România mea.
Eu pictez dorul în toate. Pictez dragostea de mai, pictez cerul de vară, pictez sufletul bunicilor, pictez zumzetul albinelor și câmpurile de floarea-soarelui.
Pictez tristeți și bucurii, pictez iubiri nespuse, pictez sfinți cuminți în icoane pe lemn, pictez doina și Miorița noastră. Tu, privitorule, cititorule, înțelegi ce zic?
DSB: Există o rană, o nostalgie sau o bucurie care revine constant în lucrările dumneavoastră?
Oana Itu: Dorul. El este predominant, ba chiar permanent, nelipsit.
Dorul de copilărie sau poate dorul de cei ce nu mai sunt, dorul de viața de atunci. Aveam totul fără să știm că avem totul.
Casa bunicilor, via de lângă casă, nucul de la fântână, cocoșul dimineața, sunetul de talangă seara, liniștea care se lasă peste sat. Ele toate mă inspiră, ele toate revin în picturile mele.
Da, e mereu aceeași rană. Cea a dezrădăcinării. E mereu același plânset.
DSB: Dacă ar trebui să vă descrieți sufletul printr-o singură culoare, care ar fi aceea și de ce?
Oana Itu: Uneori e albastru. Alteori galben. Seara, la apus, e ca o portocală. De cele mai multe ori este violet. Hm! Cred că este multicolor.
DSB: Credeți că arta poate vindeca?
Oana Itu: Pe mine sigur m-a vindecat! Da. Arta poate deveni un loc în care dorul de casă, lipsa, ruptura sau exilul interior se transformă în ceva care poate fi purtat. Nu neapărat dispare durerea, dar ea capătă formă, memorie și sens. Cred că doar arta ne poate salva, chiar și ca admirator, ca privitor. Cred că deschiderea către Artă ar putea să fie deschiderea către Eden.
E păcat că nu e timp în lumea asta pentru Artă. Am face o lume mai bună.
DSB: Care este diferența dintre a picta ceea ce vedeți și a picta ceea ce simțiți?
Oana Itu: Nu pictez niciodată ce văd! Pictez mereu ce simt, chiar și atunci când privesc ceea ce ar trebui să reproduc. Nu l-am pictat pe Brâncuși așa cum l-am văzut, l-am pictat așa cum l-am simțit privindu-l, ascultându-l. Mereu pictez ce simt. Pentru fotografii avem telefoane, avem camere performante.
DSB: Ce sperați să rămână din arta dumneavoastră peste timp?
Oana Itu: Dragostea de tot ce am lăsat acasă: de sat, de părinți, de obiceiuri, de casa părintească, de toate valorile care ne-au fost transmise. Aș vrea să rămână o memorie emoțională. Să rămână glasul serii, gustul copilăriei, cântecul doinei. Să rămână liniștea, neliniștea și introspecția din sufletul nostru românesc.
Să rămână ia și Iisusul din icoană.
Să rămână aici ca dovadă a trecerii noastre, uneori dureroase, printr-o lume atât de diferită de cea a matricei noastre.
***
Aș păstra și un subtitlu, extras tot din răspunsurile ei:
„Eu pictez dorul în toate.”
Îți mulțumesc, dragă Oana, pentru căldura cu care ai acceptat să scriem acest interviu, impropriu denumit astfel, să-ți deschizi sufletul și să ne împărtășești din emoțiile tale cele mai profunde, să te simțim vie și fragilă, curajoasă și autentică totodată.
Oana Itu este, după părerea mea, un artist în plină efervescență creatoare, complexă și surprinzătoare, a cărei perspectivă artistică împletește inovația tehnică cu profunzimea stărilor și ale simbolurilor ascunse în creația sa artistică.
Vă invit să o descoperiți și să o simțiți prin intermediul Artei sale.
Aș încheia enumerând doar câteva dintre cele mai recente expoziții de pictură semnate Oana Itu la Montreal, altfel ar trebui să acopăr câteva pagini cu toate expozițiile Oanei.
Galerie Ambigu – 12 aprilie 2025, vernisaj
„Éveil d’Avril”
Consulatul General al României la Montreal – Expoziție de Artă și Tradiție dedicată Reginei Maria, 11 octombrie 2025
Montreal Art Center Museum – Expoziție solo, 5 decembrie 2025, „Terre et Ciel”
Expoziție la Școala Junimea Româna din Montreal, 23 mai 2026, Între „Dor și rădăcini”
Galerie Lenoir – Salon des Artistes de Montréal 16-19 iulie 2026
Leonardo da Vinci – Exposition Équinox-Métamorphose, 4 octombrie 2026
Montreal, 2026
Diana Serena BUNEA este corespondent al revistei Literatura de azi în Canada.
