O viaţă

Precursor al povestirii moderne şi ucenic (protejat) al lui Gustave Flaubert, Guy de Maupassant (5 august 1850 — 6 iulie 1893) avea să lase în urma sa o operă compusă în aproximativ zece ani ce conţinea câte două sau, uneori, patru volume de proză anual. Viaţa i-a fost marcată de două evenimente importante. Primul a fost separarea părinţilor săi la vârsta de 11 ani. Crescut de mama sa autoritară şi nevrotică, Maupassant şi-a urât tatăl, i-a dispreţuit pe cei căsătoriţi şi de aceea a rămas burlac toată viaţa. Al doilea eveniment traumatizant, sifilisul, l-a descoperit când avea 24 de ani. Adoptând deja un comportament sexual promiscuu, el a fost tratat pentru leziunile cutanate ale bolii şi a crezut în mod eronat că s-a vindecat. Însă, chiar şi după aflarea adevărului alarmant, a continuat să seducă femei, sute după aprecierile lui, mândrindu-se cu virilitatea sa. Deşi primul său roman, O viaţă, a fost caracterizat de Lev Tolstoi drept „cel mai bun roman francez de la Mizerabilii încoace”, Maupassant a fost mai mândru de-a lungul vieţii sale de cuceririle sale sexuale decât de cărţile pe care le scria.

„După ce casieriţa îi dădu restul de la cinci franci, Georges Duroy dădu să iasă din restaurant. Ţanţoş din fire, dar şi băţos ca un fost subofiţer, el îşi mlădie talia, îşi răsuci mustaţa cu un gest scurt, milităros, şi aruncă asupra celor de la mese o privire repede şi rotitoare, una din acele priviri de băiat fercheş, care seamănă cu nişte repezituri de uliu. Femeile ridicaseră capul spre dânsul: trei lucrătoare de rând, o profesoară de muzică de vârstă mijlocie, rău pieptănată, neîngrijită, cu o pălărie întotdeauna colbăită şi îmbrăcată cu o rochie dezmăţată, şi două cucoane cu bărbaţii lor, obişnuite cu această locantă cu preţul fix.(…) Viaţa este un povârniş. Cât urci, îi priveşti vârful şi te simţi fericit; dar când ajungi sus în creastă, zăreşti dintr-o dată coborâşul, şi sfârşitul, care e moartea. Merge încet la suiş, dar la coborâş merge repede.”

(„Bel – Ami”, traducere Garabet Ibrăileanu)

Imagine de pe: slideshare.net

Informaţii regăsite în „Cartea sfârşiturilor”, de Charles Panati (traducere Octav Ciucă)