O minte luminată

Prima carte semnată de el pe care am descoperit-o a fost „Romanul unui oraș. Petersburg – Petrograd – Leningrad”. Iar apoi, imediat, a urmat Poveste cu doi necunoscuți: Dostoievski și Tolstoi. Și amândouă m-au făcut să nu mă mai intereseze altceva din ceea ce a gândit sau a simțit el. Mai ales că Ion Ianoși era departe de a amesteca cultura cu politicul.

„Profesorul Ion Ianoși a fost timp de decenii o prezență marcantă în viața facultății noastre și în cultura română. Specialist de valoare internațională în estetică, filosofia culturii, istoria și circulația ideilor, critică și teorie literară, profesorul Ianoși a scris lucrări de referință în toate aceste domenii, articole și studii, introduceri și postfețe la volume cu mare încărcătură intelectuală. Traducător și critic inspirat al operelor unor mari personalități precum Thomas Mann, Dostoievski sau Tolstoi, a fost în același timp un promotor al ideilor umaniste și un model intelectual pentru generații de studenți, tineri intelectuali și toți cei interesați de cultură.” (Universitatea din București)

Pe 1 iulie 2016, o minte luminată ne-a părăsit. Spirit analitic, dar și sentimental, Ianoși (membru de onoare al Academiei Române) a rămas permanent fidel credințelor sale. Chiar dacă a recunoscut că unele texte de până în 1989 (cele publicate lunar, în limba maghiară) nu-i fac cinste. „Am fost puţin dogmatic, dar nu cu adresă, nu faţă de cineva. Atunci se mai purta realismul socialist, trebuia să faci o concesie mică acestei presupuse metode. La început, am mai scris articole pe care le consemnez în biografia mea, dar nu le accept.”*

Ileana Mălăncioiu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, Mircea Martin, ca și mulți alții, până la generația lui Mircea Cărtărescu, i-au fost studenți. A ajutat la publicarea multor cărți, precum „Jurnalul de la Păltiniş“, „Epistolar“ ori „Minima moralia“: „Pe baza unei conivenţe, cei de la editura Cartea Românească îmi cereau referate despre cărţi. Cu aceste referate, ei se acopereau şi puteau impulsiona apariţia cărţii. Atenţie, cenzorii de la Ministerul Culturii era duplicitari: şi ei voiau să se acopere, şi ei voiau să dea drumul la cărţi, însă spunând că aveau referate de acoperire. Aşa am făcut referat şi la „Jurnalul de la Păltiniş“, şi la „Epistolar“. „Minima moralia“ – Pleşu ne era prieten de casă, stătea la colţ, ne strigam de la geam la geam. Am făcut referat întâi pentru revistă, unde au mai fost publicate fragmente, şi apoi pentru carte. Când Pleşu mi-a spus că e deja sătul de carte şi n-ar mai vrea s-o scrie, eu i-am dat sugestia să inverseze ultimele două capitole. Penultimul capitol putea fi un sfârşit.”*

S-ar mai putea scrie multe despre Ion Ianoși. Și bune, și mai puțin bune – depinde cine le-ar semna. Cel mai corect însă este să-i citim cărțile. Și să ne dăm seama că o să ne fie dor totdeauna de acest mare Domn al Culturii noastre.

Ion Ianoși (1.05.1923 – 1.07.2016)

*citatele din Ion Ianoși sunt preluate din interviul acordat pentru adevarul.ro (decembrie 2013)

(sursa foto: blogs.ub-filosofie.ro)