Inteligentă, rasată, talentată, diplomată, frumoasă, grațioasă, elegantă, plină de farmec – sunt doar câteva dintre atributele celei care a fost o distinsă personalitate a aristocrației din Europa secolului XX, și anume Martha Bibescu (28.01.1888 – 28.11.1973).
„Din fragedă copilărie Martha promitea să devină frumoasă şi visa încă de pe atunci onoruri. Mai marii lumii, regi, prinţi, diplomaţi, artişti, o atrăgeau irezistibil pe fetiţa cu ochi de smarald şi vii, curioasă să ştie tot. (…) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a fermeca” (Regina Maria, „Povestea vieții mele”)
Cea care afirma, amar, „nu merită să cauţi fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi” a hotărât să se refugieze în scris, să își povestească viața, realizând faimoasele memorii și jurnale, greu de… uitat. Poate și pentru că, în paginile lor, apar atât de vii toți oamenii pe care i-a cunoscut. Familia Regală a României, cea a Marii Britanii, Romanovii, alături de scriitori precum Anatole France, Marcel Proust sau artiști cum a fost Charlie Chaplin, dar și iubiţii autoarei (Kronprinz-ul Germaniei, Henry de Jouvenel, Goering, Ramsay Mac Donald) au fost cu toții personajele întâmplărilor zugrăvite de Martha Bibescu.
Atunci când, în 1908, volumul care descria călătoria întreprinsă de ea în Persia (Cele opt paradisuri) ajunge la Editura Hachette din Paris, succesul debutului va fi enorm. Iar carisma autoarei a avut și ea un important cuvânt de spus în această glorie rapidă. Marcel Proust i-a declarat: „Sunteți un scriitor desăvârșit, prințesă… şi asta nu-i puţin când, precum o faceţi, prin scriitor înţelegem atâţia artişti reuniţi: un prozator, un parfumer, un decorator, un muzician, un sculptor, un poet…”, iar Apollinaire și Anatole France nu mai conteneau cu laudele.
Dincolo de faima obținută prin scris, un important capitol al existenței Marthei a fost implicarea în viața politică. Și, în ciuda multor semne de întrebare, negocierile duse de ea cu mai-marii lumii au avut rezultate de necontestat pentru România.
Poate, însă, cel mai mult, din paginile memoriilor Marthei Bibescu răzbate femeia – ambițioasă, dar, în același timp, dornică de a găsi adevărata iubire, inteligentă și sensibilă, puternică și fragilă, deopotrivă.
Iată câteva fragmente din scrierile ei:
„Înainte de a se aşeza, Göring se descinde de sabie şi, spre uluirea mea, o trânteşte pe masă, în faţa lui, strivind sub greutatea ei delicatul aranjament de crini. Mă surprind întinzând mâna şi o dau la o parte pentru a salva florile. Arăt spre ea de parcă aş fi interesată de mânerul de aur cizelat. Drept care el o ia din nou în mână, ca să mi-o arate. Florile îşi ridică iar capul. “ (Jurnalul berlinez)
‘„Mă simt ciudat de detașată, liberă și puternică, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pământ amenințat: cele două case, cele două grădini ale mele, câmpiile și pădurile moștenite de la tatăl meu, care ținea la ele. Secretul celor care sunt legați de pământ, ca noi, e că moșiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar dacă le pierdem, ele ne rămân. Am în inimă balta mea, cu apele ei adormite, fagii și munții mei nu mă vor părăsi niciodată… ( în 1945, la părăsirea României ocupate de comuniști)
„La nouă ani, poţi să iubeşti atît de tare, încît, dacă iubirea îţi e luată, să nu mai vrei să iubeşti deloc, niciodată, pe nimeni. Şi ce dacă iubeşti un papagal preţios şi verde, care te-a ales dintr-odată, într-o dimineaţă anume, şi s-a aşezat pe mîneca hăinuţei tale? Iubirea cea mare e iubirea cea mare, singura,pe viaţă.” („Papagalul verde”)
„Artele sunt, din acest punct de vedere, o binecuvântare: imită dragostea şi dau voie inimii să creadă că iubeşte fără să ceară nimic în schimb, ceea ce e singurul mod de a iubi pentru totdeauna.” („Echinocțiul cusătoreselor”)
Imagini de pe hotcity.ro
Odilia Roşianu
