Odilia Roşianu 
În timpul oricăror competiţii de fotbal, lumea se împarte iremediabil în cei care se dedică în totalitate momentelor sportive, cei care urăsc din toţi rărunchii ceea ce „mişcă” pe un teren unde douăzeci şi doi de sportivi se luptă (sau nu) de mama focului şi, deloc neglijabili, cei care tolerează fenomenul de undeva de sus, de la înălţimea preocupărilor lor exclusiv „intelectuale”. Existenţa acestora din urmă îşi bazează argumentaţia pe concepția că cei atrași de fotbal sunt foarte departe de a iubi (și) cultura. Unii oameni nu pot admite că cele două pasiuni pot coexista, se pot completa reciproc. Sufletul pus într-un strigăt de bucurie pe un stadion pare incompatibil cu cel dedicat poeziei, iar visul și fericirea legate de victoria unei echipe de fotbal sunt catalogate drept mărunte, în comparație cu succesul unui roman, de exemplu.
Dar știați că…?
– Arthur Conan Doyle a fost portar amator, sub pseudonimul de A. C. Smith;
– Albert Camus, singurul fotbalist (!) care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, a spus: „Tot ceea ce ştiu cel mai sigur legat de moralitate şi obligaţii îi datorez fotbalului“;
– Camil Petrescu a avut o revistă căreia îi spunea Football şi care susținea ideea fair-play-ului, a jocului curat; de asemenea, el și Mihail Sebastian au fost cronicari sportivi;
– André Maurois credea cǎ un meci frumos este în primul rând „inteligenţǎ în mişcare” sau chiar„inteligenţǎ încarnatǎ”;
– James Joyce şi Vladimir Nabokov au fost în tinereţe portari;
– Walter Scott, microbist înfocat, era sigur că „viața este ca un meci de fotbal”;
– Jean Paul Sartre a iubit cu patimă fotbalul. Mai în glumă, mai în serios, în eseul său „Critica raţiunii dialectice“ a remarcat că într-un meci de fotbal „totul este extrem de complicat din simplul motiv cǎ fiecare echipǎ are în faţa sa 11 adversari”;
– Oscar Wilde, un alt îndrăgostit de acest sport, afirma că „fotbalul este un joc pentru domni, jucat de barbari”;
– Mihail Sebastian considera că este nedrept să opui stadionului biblioteca;
– se pare că Nichita Stănescu a fost legitimat ca portar la echipa de fotbal din Ploiești, în perioada anilor ‘40 – ‘50.
Iar lista ar putea continua. Îmi permit să o închei însă, nu înainte de a menţiona ce scria Nicolae Manolescu, în „Poveşti pentru oameni mari”, despre spectacolul sportiv:
Privim cu plăcere un meci de fotbal sau de tenis. Ne reconfortează, chiar dacă, uneori, ne pune la încercare nervii. Participarea afectivă poate fi oricât de vie, o dată meciul încheiat, îl uităm. Îl „consumăm” complet în timpul în care îl privim. De aceea, spectacolul sportiv nu constituie cu adevărat un mod de educare sufletească. La fel cum nu putem citi de două ori un roman poliţist, când ştim soluţia enigmei, nu putem suporta un meci al cărui rezultat ne este cunoscut. În ambele cazuri, rezultatul pune punct emoţiei noastre. Nu mai urmează nimic.
Totuşi, bucurați-vă și de fotbal, mai ales în aceste zile de vară, având în vedere că există argumente pentru a nu fi declarați instantaneu „inculți”.
(sursa foto: micapi.ro)
