Odilia Roşianu 
Eu nu știu să scriu, nici să citesc. De ce? Habar n-am – așa s-a întâmplat. Poate că mi-ar fi plăcut, dar dacă nu a fost să fie, nu mai are rost să mă-ntreb acum. De fapt, cred că sunt fericit(ă) așa. Nu cred că cititul sau scrisul mi-ar fi schimbat în vreun fel viața.
Niște rânduri triste, așa-i? Știți câte persoane din lumea noastră s-ar încadra în semnatarii ideii de mai sus? Nici mai mult, nici mai puțin decât 758 de milioane de adulți și 114 milioane de tineri. Aproape un miliard din populația globului nu este alfabetizată, iar dintre aceștia două treimi le reprezintă femeile.
Când am citit aceste date am devenit extrem de tăcută. Mai ales că ele au mai fost completate de o știre foarte tristă… În Uniunea Europeană, România ocupă primul loc privind numărul persoanelor nealfabetizate – 6% din populația țării noastre (250000 de români) neștiind nici măcar să se semneze. Aș mai putea comenta ceva?!
În urmă cu mai mult de jumătate de secol, UNESCO a hotărât ca 8 septembrie să fie Ziua Internațională a Alfabetizării. Scopurile erau nobile, firește: comunitatea internațională trebuia, în primul rând, mobilizată pentru a promova alfabetizarea, atât ca scop în sine al dezvoltării educației personale, dar și pentru cea a lumii în care trăim. Ziua s-a notat în calendar, dar rezultatele, după cum am arătat mai sus, se află foarte departe de un ideal, chiar dacă evenimentul apare marcat în toată lumea de tot felul de manifestări, premii și acțiuni mobilizatoare. După ce tragem linie, facem toate adunările, scăderile, înmulțirile și împărțirile, rezultatul este însă lamentabil. Și ne simțim neputincioși.
Sincer, m-am gândit mult dacă să consemnez această „sărbătoare” și, mai ales, CE să conţină textul meu. Da, e foarte frumos să scrii și să citești. Să pătrunzi într-o lume a oamenilor inteligenți, talentați și inspirați. Să fii fericit atunci când lumea se reinventează doar pentru că ai o carte în mână. Să poți să vezi și să înțelegi cum te mint politicienii și să fii capabil să gândești singur, după ce absorbi (tot prin citit!) toate informațiile, din toate direcțiile. Și, revenind la viața de zi cu zi, să vezi cât costă zarzavaturile în piață sau să poți calcula la supermarket dacă ai bani pentru ceea ce ai cumpărat. Și poate că noi, de fapt, nici nu suntem în stare să apreciem ceea ce am dobândit datorită, în primul rând, părinților noștri. Ni se pare firesc să avem abilitatea de a face toate aceste lucruri. Ba chiar cei mai mulți dintre noi nici nu-și dau seama ce norocoși sunt și, ca urmare, nu deschid nicio carte toată viața lor, deşi le stă în putere.Dar în ciuda minunii alfabetizării pe care o trăim, conștient sau inconștient, nu putem să nu avem o strângere de inimă când ne răsar în minte cei care nu vor trăi niciodată acest miracol.
Pe scurt, azi e Ziua internațională a Alfabetizării. O inițiativă pe care o salutăm, chiar dacă, după mai mult de jumătate de secol, nu a reușit să aibă rezultatele scontate.
Ne rămâne doar speranța că undeva, cândva, se va anunța că toată populația globului e alfabetizată, că are păreri proprii și că e liberă. Deoarece a ști să scrii și să citești reprezintă primul pas spre libertate.
