Ramona Müller 
„Scopul învățării unui copil este ca acesta să meargă mai departe fără profesorul său”, afirma Elbert Hubbard.
Indiferent că sunteți elev sau părinte, ați mulțumit vreodată unui profesor pentru ceea ce ați devenit ca om, pentru timpul și răbdarea acordate sau pentru înțelegerea și rolul avut în crearea personalității dumneavoastră? V-ați exprimat recunoștința față de dascălii voștri care v-au trezit setea de cunoaștere și dorința de împlinire fie profesională, fie umană?
Dar ce înseamnă să fii profesor astăzi, într-un sistem tot mai globalizat în care respectul față de această meserie scade în tot mai multe țări? Care este rolul unui cadru didactic în formarea sistemului de valori al viitorului adult, când mulți dintre ei suferă din cauza inferiorizării personale și sociale, ca rezultat al salariilor mult mai mici față de cel al altor profesii? William Ayers a scris: „Profesorii sunt prost plătiți…Câștigăm, în medie, cam un sfert din cât câștigă un avocat, o jumătate din cât primește un contabil și mai puțin decât un șofer de camion sau un muncitor pe un șantier naval… Nu există altă profesie care să te solicite atât de mult și pentru care să primești un salariu atât de mic.” (To Teach- The Journey of a Teacher).
Marlene, din Chubut (Argentina), subscrie acestei opinii: „Salariile mici ne obligă să lucrăm la două sau trei şcoli, alergând de la o şcoală la alta, şi aceasta în detrimentul eficienţei.“.
Diferențele majore existente în sistemele de învățământ au la bază o multitudine de factori care țin de sistemul economic, de nivelul de dezvoltare și educație socială, precum și de motivația implicării profesorilor. Ce ați alege între un dascăl care vă ajută copilul să gândească, să își folosească creativitatea, dobândind astfel și competențe practice și un dascăl care, prin transmiterea obiectivă a informațiilor, vă ajută elevul să obțină nota maximă la examene?
Un profesor dedicat nu este unidirecțional în raporturile cu elevii săi. În primul rând, el trebuie să iubească adolescenții și copiii, să le stimuleze acestora interesul pentru ceea ce îi preocupă și să descopere împreună metode de a le valorifica potențialul individual. A preda este, din punctul meu de vedere, ca un jurământ constituțional, ca un act de credință față de viețile pe care le vei influența și ajuta.
Deși poate părea că această meserie este una destul de ușoară, profesorii trebuie să facă față unor atribuții care țin deseori de prea multă birocrație, completând prea multe formulare și rapoarte, la care se adăugă și dezinteresul unei mari părți a elevilor, precum și problemele specifice zonelor urbanizate sau rurale, indiferența părinților, criminalitatea, abandonul școlar și consumul de droguri.
Fie că dascălii sunt japonezi sau africani, europeni sau americani, în ciuda tuturor obstacolelor inerente, dăruirea lor pentru copii rămâne actul suprem de altruism dovedit pentru binele viitorului adult. Pedro, un profesor din Madrid (Spania), s-a exprimat astfel: „Nu e deloc uşor să fii profesor. Se cer foarte multe sacrificii. Însă, în pofida tuturor dificultăților, tot mai înclin să cred că e o profesie ce-mi aduce mai multe satisfacţii decât oricare alta din lumea afacerilor“.
La sfârșitul unui ciclu gimnazial, să fie de atunci vreo 10 ani, am strecurat în cărțile premianților, dar și fiecăruia dintre ceilalți elevi, personal, o scrisoare în care așterneam gânduri și sfaturi, vise dar și întâmplări pe care le-am trăit împreună. Contează mult, ca dascăl, ca ceea le-ai scris personal, după ani, să îți fie readus aminte, să te bucuri de împlinirile foștilor elevi. Închei cu o dedicație a unei foste eleve, acum elevă în clasa a XII-a. M-aș bucura ca fiecare profesor să aibă parte în retrospectiva lui de așa ceva: „Alături de dumneavoastră am învățat multe, dar cel mai important am învățat sa fim oameni și să spunem adevărul mereu. Dumneavoastră ne-ați ajutat sa alegem calea cea mai bună in viața și ne-ați fost alături mereu, indiferent de problemă. Ne-ați fost profesoară, prietenă, dar cel mai important ne-ați fost ca o mamă și chiar dacă a venit vremea să ne luăm RĂMAS BUN, o să rămâneți întotdeauna în sufletele noastre! Eu una vă admir și o să vă rămân recunoscătoare mereu.”
Pe 8 iulie 1949 se înființa Uniunea Internațională a Profesorilor. Și e bine să ne mai amintim, din când în când, de ei.
