Literatura de azi
Azi este aniversat criticul literar, eseistul, romancierul și profesorul universitar Livius Ciocârlie care își prezintă viața (și opera) astfel:
Livius Ciocârlie, născut în 1935, la Timişoara, din mamă casnică şi tată onest funcţionar, îşi revendică drept spaţiu de origine pe acela cuprins între dealurile Orșovei şi munţii Mehadiei. Sub formă de teme pentru acasă, a început să scrie jurnal la 9 ani şi proză memorialistică la 11. A luat iniţiativa de a scrie versuri proaste în clasa a IX-a de liceu. A ţinut după aceea un jurnal patetic în care îşi deplângea incapacitatea de a îngurgita cursul de lingvistică romanică al academicianului Iorgu Iordan şi, ulterior, pe aceea de a-şi stăpâni elevii în calitatea lui efemeră de profesor de limba franceză la diverse şcoli timişorene. Jurnalul a atins nivelul de publicabilitate – numai prozastic, conţinutul fiind în bună parte „reacţionar“ – cât timp autorul a vegetat într-un muzeu. Părăsindu-l în folosul carierei universitare, a ratat şansa vieţii: aceea de a vegeta până la sfârşit. A practicat din obligaţie de serviciu exegeza literară până când a obţinut statutul de distins cărturar, înspăimântat de impostură, s-a lepădat de critică şi a reînnoit pactul autobiografic, sub jurisdicţia căruia s-a aflat până de curând. Pensionar, a părăsit şi Timişoara, instalându-se – împreună cu cea căreia de aproape cinci decenii îi spune T – în cartierul armenesc, la Bucureşti. Acolo îmbătrâneşte şi se deprinde – pe îndelete – cu ideea ultimului abandon. (sursa: humanitas.ro)
Orice căutare pe Google va scoate la iveală întreaga operă a acestui intelectual, deci nu este necesar s-o aprofundăm aici. Mai ales că suntem perfect de acord cu ceea ce Adriana Babeți a spus la una dintre aniversările trecute ale lui Livius Ciocârlie:
Ce-aş face acum, la o nouă aniversare? Chiar dacă au trecut 10 ani, chiar dacă foştii studenţi ai lui L.C. au ajuns şi ei profesori, părinţi, poate bunici, chiar dacă opera sa e studiată în facultăţi şi a devenit subiect de dizertaţii la master sau de teze doctorale, iar autorul – un fel de clasic în viaţă, aş derula, fără să ezit, aceeaşi bandă. Deci: dragă domnule profesor, sper să înţelegeţi exact ce vreau să vă spun acum, când împliniţi, cum se spune, o frumoasă vârstă. Nu cred că aveţi nevoie de vorbe care să vă îmbălsămeze…. Nu cred că vreţi să fiţi de pe-acum un monument. Sunteţi foarte viu şi încă tânăr. (sursa: revista „România literară”, 2005)
În acest ton, nu ne mai rămâne decât un singur lucru de scris:
Literatura de azi îi urează lui Livius Ciocârlie „La mulți și buni ani!”
*Livius Ciocârlie, într-un interviu acordat în 2005 revistei „Observator cultural”
Foto de pe bnr.ro
