Literatura de azi
Poemul într-un vers: un singur nai, dar câte ecouri în păduri. – Ion Pillat
Academician, antologist, editor, eseist, poet, Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945) a debutat sub auspicii parnasiene, după care a evoluat treptat spre o lirică tradiționalistă. Ca pastelist, Pillat a continuat tradiţia lui Vasile Alecsandri, pentru ca ulterior versurile lui să capete conturul unor efigii sau stampe. Întreaga poezie a lui Ion Pillat se distinge prin arta cizelării şi a valorificării resurselor plastice ale cuvintelor printr-o severă disciplină prozodică.
Ca un condiment al creației lui, în anul 1935 descoperă minunatul Balcic, destinaţie care atrăgea ca un magnet poeţii şi pictorii acelei vremi; îşi construieşte chiar o vilă în acest loc prerferat al Reginei Maria a României.
Balcic, nostalgic cum e luna,
Albind pereții râpelor pustii,
Podind pe valuri licărite bruma,
Veghind cu basme moarte vremuri vii.
Balcic, încins cu ziduri de cenușă.
Balcic, cuprins cu murmur de fântâni,
Încununat cu ceruri de brândușă,
Împodobit cu semne din păgâni,
Cu dealurile surelor cămile,
Cu case vechi: încremenite oi,
Balcic, păstorule din alte zile,
Cobori pe țărmul biblic pân-la noi.
Cetate mai bătrână decât morții,
Loc sfânt, ca tinerețea de senin:
Migdalii să-nflorească pragul porții
Când în lumina ta mă-nchin.
(Balcic, Ion Pillat)
“Într-o epocă de eflorescenţă a lirismului nostru, când se confruntau mai viu ca altă dată formulele artistice şi punctele de vedere teoretice privind poezia, Ion Pillat, aparţinând grupului de la revista ,Gândirea”, se află printre cei mai fervenți apărători ai tradiţiei şi clasicismului, al folclorului ca sursă regeneratoare a specificului românesc.” – Al. Săndulescu, România Literară.
Ion Pillat a avut “pasiunea” antologiilor, dovadă fiind “Antologia toamnei” şi “Antologia poeţilor de azi” alcătuită cu Perpessicius, pentru ca apoi să publice “Poeme într-un vers”, influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză.
Cobor pe câmp o dată cu-nnoptarea,
Sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
Mă prinde pitulată nemişcarea;
Dar pier, cu glasul tare de mă ceri.
Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
La iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
În jurul lămpii aţipesc pe vatră,
Şi satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.
(Tăcerea, Ion Pillat)
Imagini de pe ebloguri.ro
