Maria Morariu 
Fiind cel mai respectat şi pus în scenă dramaturg, William Shakespeare a dăruit cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, mai ales datorită priceperii lui de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede că majoritatea operei a creat-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie.
Nevestele vesele din Windsor (engleză The Merry Wives of Windsor) este o piesă de teatru din 1597, iar ea avea să fie pusă în scenă pe 13 ianuarie 1602. În centrul acțiunii este Sir John Falstaff un soldat bețiv și bătăuș. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, John, fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, va cere în căsătorie în același timp mai multe femei. Femeile se distrează pe socoteala soldatului bețiv care, demascat, va fi obligat să fugă.
***
„ACTUL II
SCENA 1
în faţa casei lui Page. Intră doamna Page cu o scrisoare în mână.
DOAMNA PAGE: Cum adică! N-am primit eu scrisori de dragoste în zilele de sărbătoare ale frumuseţii mele, şi să-mi dea de furcă tocmai acum? Ia să vedem! (Citeşte.) „Nu mă întreba de ce te iubesc; pentru că deşi dragostea se foloseşte de raţiune ca de un doctor, nu vrea s-o primească sfătuitor. Nu mai eşti tânără, nici eu nu mai sunt; iată un început de potrivire. Dumneata eşti veselă, şi eu de asemenea; ha, ha! Iată, o mai mare potrivire; îţi place vinul dulce, mie-mi place la fel; vrei potrivire mai multă ? Mulţumeşte-te, doamnă Page — cel puţin dacă dragostea unui soldai îţi ajunge — mulţumeşte-te că te iubesc. N-am să zic: «Fie-ţi milă de mine», pentru că asta n-ar fi vorbă de soldat; dar
Ţi-o spun: iubeşte-mă!
Prin mine!
Al tău cavaler adevărat
Ziua şi noaptea
Sau pe orice fel de lumină, slujitor plecat,
Din toate puterile fie dat,
Gaia pentru tine să mă bat,
John Falstaff.”
Ce Irod al iudeilor mai e şi ăsta? O, păcătoasă, păcătoasă lume! Un om aproape rebegit de vârstă să facă pe tinerelul galant! Ce gânduri uşuratice o fi răstălmăcit în vorbele mele beţivanul ăsta flamand — fir-ar al dracului — ca să îndrăznească să mă asalteze în felul ăsta? Să tot fi fost de vreo trei ori, nu mai mult, în societatea mea! Ce-am putut eu să-i spun?… Glumele mele au fost destul de cumpătate, Dumnezeu să mă ierte! Ah, vreau să supun Parlamentului o plângere pentru a le veni de hac bărbaţilor. Cum m-aş putea răzbuna pe el? Pentru că am să mă răzbun, şi de asta sunt tot atât de sigură cât de sigură sunt că măruntaiele lui înoată în osânză. (Intră doamna Ford.)
DOAMNA FORD: Doamnă Page! Pe ce am mai scump, la dumneata veneam!”
(„Nevestele vesele din Windsor”, traducere Vlaicu Bîrnă)
