Muzica şi conştiinţa

Nu am avut niciodată profesori adevăraţi. Am început întotdeauna direct cu partea practică, mai întâi la cântatul din voce şi la instrumente, apoi la compoziţie. Mai mult ascultam decât studiam, dar am audiat muzica cea mai bună în toate formele în care se putea auzi pe vremea mea. Şi aşa, puţin câte puţin, cunoştinţele şi capacităţile mele s-au dezvoltat. – Joseph Haydn

Compozitor de geniu, care alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice, Joseph Haydn (31 martie 1732 – 31 mai 1809) a fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană.

La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei din Viena („Stephansdom”), unde cântă până la vârsta de 17 ani, când – fiind în schimbare de voce – este concediat. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, Joseph Haydn își câștigă existența ca muzician liber. Studiază ca autodidact teoria muzicală și contrapunctul primind ocazional lecții de la renumitul compozitor italian Nicola Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăți muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von Fürnberg, pentru care dă naștere primelor sale cvartete de coarde. Din anul 1759 funcționează ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin în Lukawitz, în apropiere de orașul Pilsen. Aici se căsătorește în 1760 cu Maria Anna Keller. Întors la Viena, nu l-a mai găsit în viaţă pe Mozart, care se stinsese cu o lună înainte. Începe lecţiile cu Beethoven, care n-a fost prea entuziast din cauza rigidităţii orelor, predate pe baza vechiului Gradus ad Parnassum de Fux. Temperamentul furtunos al tânărului Beethoven nu se potrivea cu firea liniştită a lui Haydn. Ordinea şi simetria, claritatea şi concizia muzicii haydniene erau în totală contradicţie cu efervescenţa şi izbucnirile violente ale lui Beethoven. Cu toate aceste diferenţe, ei s-au stimat reciproc, Haydn prevestindu-i un mare viitor, iar Beethoven a evocat cu admiraţie figura lui Haydn spre sfârşitul vieţii sale.

Pentru Londra a scris două serii de câte 6 Simfonii (nr. 92-104). În a doua călătorie făcută în Anglia, a avut obligaţia de a aduce şase noi Simfonii şi de a dirija 12 concerte. L-a cunoscut pe istoriograful muzical Charles Burney, care ne-a lăsat amănunţite relatări despre viaţa muzicală europeană din veacul al XVIII-lea. Concertele sale l-au avut deseori ca solist pe violonistul Giovanni Battista Viotti, unul dintre clasicii literaturii didactice violonistice. Şi de data aceasta a cunoscut un remarcabil succes, fiind invitat de diferiţi nobili şi chiar la palatul Buckingham, unde regina i-a propus să se stabilească la Londra, oferindu-i o locuinţă de vară în palatul Windsor. După marile succese obţinute în Anglia, Haydn cunoaşte preţuirea şi în propria sa ţară. Deşi îşi reluase ocupaţiile de capelmaistru la Esterhaz, participarea sa era foarte redusă. Stătea numai câteva luni pe an la castel, nemaiavând vigoarea de a se ocupa, zi de zi, de activităţi, cu entuziasmul de altădată. În ultimii săi ani, compune cantata Întoarcerea lui Tobias (neterminată) şi cele două mari oratorii Creaţiunea (1798), pe un libret scris după Paradisul pierdut al lui John Milton, şi Anotimpurile (1801), pe un libret alcătuit după poemul lui James Thomson. Aceste două oratorii încununează cariera sa artistică, prilejuindu-i o unanimă recunoaştere. Tot din ultimii ani datează şi Imnul naţional, una dintre cele mai populare melodii ale sale, pe care a scris admirabilele variaţiuni din Cvartetul de coarde op. 76 nr. 3.

Moare în 1809, în timpul ocupării Vienei de către armata lui Napoleon, în aceeaşi zi cu faimosul general Lannes, vechi camarad şi prieten al împăratului. Suveranul francez este profund îndurerat la primirea veştii morţii viteazului său ostaş pe câmpul de luptă, în timp ce dispariţia discretă în propriul pat a lui Haydn îl lasă rece. Dispoziţiile lui Napoleon sunt simple şi clare: funeralii militare pentru generalul Lannes şi sigilarea rapidă a lucrărilor compozitorului, ca să nu se risipească nimic. Haydn este înmormântat rapid, fără nici un fel de onoruri. Peste câteva zile însă, ziarele pariziene anunţau cititorii francezi de moartea, la Viena, a ilustrului compozitor, căruia i se acorda respectul cuvenit la Paris dintr-un motiv foarte simplu: era membru al Institutului Franţei. Austriecii, speriaţi bine de Napoleon, abia peste două săptămâni l-au comemorat la Viena, pe 15 iunie, la Schottenkirche, ceremonie organizată tot de autorităţile franceze, la care au sperat să vină şi împăratul. Nu a venit. În schimb, a participat un întreg mănunchi de generali din imediata apropiere a acestuia.

Imagine de pe radioiasi.ro