Muzica rațiunii

„Aritmetica, arătare pentru pravilele întâe pentru cele de alte feluri, prefacere a celor mari în mai mici şi a celor mici în mai mari, ca povăţuiri în toate pravilele” acesta este titlul primei cărți de matematică apărută în anul 1795, scrisă de Matei Millo Spătar.

În prefața ei se menționează că este prima carte în limba română din Moldova.

Se dă și o definiție în primul paragraf: „Arithmetica este o parti de mathematici, carele învaţă a ceti numărul şi cuprinderea sumilor, arată pravili lesnitoare cum trebue a urma la toate trebuinţele ce prin număr vor curge.”

Numerele erau scrise folosind “ţifre arăpeşti” şi se foloseau denumirile: “unile”, “zecile”, “sutile”, “un milion”, “zece milion”, “dilion”, “trilion”, “patrulion”, “nulă”. Pentru adunare se folosea cuvântul “cinuire” (“a cinui”), pentru scădere “rămăşeaţă”, pentru înmulţire “a cislui”, “înmulţăre”, “tabliţa lui Pithagora”.

Pentru a determina calitățile obiectelor, dar și relațiile dintre ei și ceea ce îi înconjoară, oamenii s-au străduit să descopere regulile și modelele lumii materiale. Încă de la începuturi, omenirea s-a străduit să ajungă la o singură ştiintă deasupra tuturor celorlalte care să conţină cunoştintele necesare pentru a explica lumea în care trăiesc. Această ştiinţă este matematica. Matematicienii sunt cei ce caută reguli şi algoritmi în spatele unui haos aparent şi al unei complexităţi infinite.

Ei folosesc descoperirile premergătorilor lor de pe întregul mapamond pentru a rescrie limba în care a fost scris universul. Nu degeaba, profesorul James J. Sylvester spunea că „Matematica este muzica raţiunii”.