Muzica fiecărui anotimp

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian, Antonio Lucio Vivaldi (4 martie 1678-  28 iulie 1741) avea să îşi arate de timpuriu interesul pentru muzică şi fumos, ceea ce aducea o mare bucurie tatălui său, acesta fiind, la rândul lui, un virtuoz al viorii. Tot el va fi şi cel care îi va da primele lecţii de vioară tânărului Vivaldi.

De mic suferea de o boală pe care avea să o numească, mai târziu, într-o scrisoare: „strâmtime a pieptului”, şi care se bănuieşte că ar fi fost astm, fiind obligat să trăiască mai mult închis, separat de lume, de unde şi alegerea de a merge de calea preoţiei de foarte timpuriu. Dar acest lucru îl va ajuta să se dedice studiului aprofundat, iar experienţa acumulată în seminar l-a făcut pe tânărul Vivaldi să-şi construiască o personalitate puternic ancorată în pluritatea cunoştiinţelor timpului său.

Biserica „San Marco“ va juca un rol capital în formarea sa ca viitor muzician, pentru că aici îl va cunoaşte pe marele maestru Giovanni Legrenzi, preot slujitor al capelei. Era un om înzestrat cu multe calităţi, iar în domeniul său de activitate, în arta sunetelor, era un adevărat deschizător de drumuri. De foarte multe ori locuinţa sa era plină de elitele veneţiene care veneau să asculte într-un cadru intim noile compoziţii ale maestrului Legrenzi.

Despre ascensiunea în muzică a lui Vivaldi, abatele Conti spunea: „Vivaldi a făcut trei opere în mai puţin de trei luni, două pentru Veneţia şi a treia pentru Florenţa; ultima a restabilit starea financiară a teatrului din acest oraş şi i-a adus mulţi bani“. Era vorba de celebrul Teatro degli Immobili, pe care operele compuse de Vivaldi îl salvau pentru a doua oară de criza financiară din care se părea că de data aceasta nu o să mai iasă.

Într-o perioadă în care cei mai mulţi considerau cuvintele ca fiind sufletul muzicii, Vivaldi se străduieşte, şi reuşeşte, să dovedească faptul că muzica instrumentală este fel de maiestoasă şi poate surpinde la fel de bine nuanţe şi trăiri, deși fără cuvinte. Va reuşi, cu mare succes chiar, acest lucru prin intermediul „Anotimpurilor”. Compozitorul dorea să-i ajute pe ascultători să înţeleagă muzica însăşi, să faciliteze transformarea percepţiei auditive într-o imagine complexă, imitând în scurte pasaje sunetele variate ale naturii (fie murmurul izvorului sau şuieratul vântului, fie ciripitul păsărilor).

Imagine de pe halidon.it