Mozart al poeziei

 „Pentru un fel de poezie care permite, cu precizie ironică, contextelor istoric și biologic să se arate in fragmente de realitate umană”, Wisława Szymborska-Włodek (2 iulie 1923 – 1 februarie 2012) devenea, în 1996, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură.

S-a născut in Prowent, care de atunci a devenit o parte a orașului Kórnik, iar mai târziu s-a mutat in Cracovia unde a locuit până la sfârșitul vieții. Ea a fost numită „Mozart al Poeziei”.

În Polonia, vânzările cărților autoarei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă a remarcat într-unul din poemele sale, „Unii iubesc poezia”, că nu mai mult de două persoane dintr-o mie sunt atinse de arta sa. A scris pentru cititorii săi fideli, dar si pentru cei care deschid ocazional o carte de poezie. Titlul unui volum, „Întrebări pe care mi le pun mie insămi”, reflectă perfect natura poeziei sale. Toate poemele din această carte constau într-o serie de întrebări, de obicei de natură filosofică, pe care poeta și le pune ei înseși. Privește istoria umanității și progresul dintr-o perspectivă cosmică, dar cu ironie. În poeziile sale, ea rostește întrebări legate de sensul și scopul tuturor eforturilor și experiențelor oamenilor. Szymborska vede ființele umane ca fiind subiecte ale legilor istorice și biologice inevitabile care le pun la încercare speranțele și aspirațiile.*

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul „Viitor”,
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul „Tăcere”,
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul „Nimic”,
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

(traducere Petru Dimofte)

***

Întoarceri

S-a întors. Nu a spus nimic.
Era clar că a avut o neîmplinire.
S-a întins aşa îmbrăcat.
Şi-a ascuns capul sub pătură.
şi-a strâns genunchii.
Are în jur de patruzeci de ani, dar nu acum.
Este – şi doar atât, cât încape în pântecul matern,
înfăşurat în şapte piei, în bezna protectoare.
Mâine va rosti o prelegere despre homeostaza
în cosmonautica metagalactică.
Deocamdată s-a strâns şi doarme.

(traducere Valeriu Butulescu)

***

Unora le place poezia

Unora –
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar câtorva.
Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeţi,
ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place –
dar le place şi supa cu găluşte,
şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,
haina cu care s-au obişnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mângâiatul unui câine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atâtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu ştiu ce-i poezia,
şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

(traducere Doru Cosmin Radu)

Imagine de pe: romanianstudies.org

*sursa: wikipedia