Odilia Roşianu 
A domnit 70 de ani și 127 de zile. A avut o căsnicie de 73 de ani. 27 de milioane de persoane din Marea Britanie au urmărit încoronarea ei, alături de încă 11 milioane care au ascultat la radio transmisiunea evenimentului. A numit 15 prim-miniștri în calitate de regină. A fost primul conducător de stat care a vizitat Germania de Vest și primul monarh britanic care a vizitat China sau Irlanda. A trimis primul e-mail în anul 1976.
Și probabil că s-ar putea găsi încă multe recorduri și curiozități din viața și activitatea monarhului britanic cu cea mai îndelungată domnie. Poate că multe dintre acestea o defineau. Sau au reprezentat doar o joacă a destinului, așa cum a fost și ajungerea ei pe tron. Se știe deja că, de fiecare dată când ceva rău se întâmpla în familia regală, vina principală o deținea „abdicarea”, cum era amintită imediat cu oroare.
Da, viața ei a fost schimbată din cauza unei iubiri interzise. Și datoria care a căzut pe umerii ei mult prea repede s-a dovedit de bun augur. Figură unică în istoria Europei (dacă admitem că, în ciuda opiniei majoritare, Marea Britanie face parte din Europa!), Elizabeth a II-a a avut un rol pe care istoria nu îl va putea ignora niciodată, în ciuda destrămării Imperiului Britanic în timpul domniei sale.
„Regina a murit în pace, la Balmoral, în această după-amiază. Regele și Regina-consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra în cursul zilei de mâine” – aceasta este știrea oficială privitoare la plecarea definitivă a reginei Marii Britanii.
Cu siguranță, cei mai mulți dintre britanici îi vor fi veșnic recunoscători. Dar, în egală măsură, toți locuitorii lumii ar trebui să păstreze (măcar) un moment de reculegere, pentru că ea a rămas, pentru decenii, singura reprezentantă a unei stabilități, fie aceasta și precară, în niște decenii nebune.
O epocă s-a încheiat sau… așa cum se spune: „The Queen is dead. God save the King!” Ce va (mai) urma?
Să se odihnească în pace…
