Modelul

E. Lovinescu (31.10.1881 – 16.07.1943), critic și istoric literar, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier, a fost până la sfârșitul vieții părintele cenaclului Sburătorul. Și un model pentru cei care au urmat.

„Eu aş intra bucuros pentru 24 de ore în pielea unui critic literar, dar care a fost şi prozator, memorialist, şi anume Lovinescu, care a creat epoca interbelică din punct de vedere critic. El este cronicarul şi criticul care a construit epoca interbelică din interiorul ei, ceea ce, mutatis mutandis, păstrând toate proporţiile, mă străduiesc să fac şi eu în această epocă, şi-atunci intrarea mea în pielea lui Lovinescu pentru 24 de ore are şi o logică. Nu este vorba de o fantasmă de substituţie sau de compensaţie, ci este faptul că văd în el pe marele critic şi cronicar literar al literaturii române, pe inventatorul modernităţii literare româneşti, pe cel care practic murind în ’43 moare odată cu epoca pe care a creat-o. Aş vrea să fiu 24 de ore în pielea acestui critic pentru că a fost foarte exigent şi, în acelaşi timp, poate cel mai generos critic din istoria literaturii noastre, fără niciun fel de prejudecăţi, fără niciun fel de parti-pris-uri. Spre deosebire de Maiorescu, care făcea tot felul de alianţe literare şi-şi desconsidera adversarii, făcea conspiraţii ale tăcerii cu grupul lui astfel încât adversarii literari să fie puşi la colţ pe coji de nucă, Lovinescu avea puterea de a recunoaşte meritul literar al unui adversar de idei şi avea obiectivitatea de a scrie, de pildă, despre Călinescu pagini admirabile, deşi Călinescu îl ironiza şi-l parodia adesea.

Nu e numai un fel de model, e chiar Modelul, şi este criticul care şi-a deschis practic casa pentru a veni toţi scriitorii, mari şi mici, la cenaclul lui, care şi-a oferit timpul vieţii lui pentru toţi veleitarii, scriitoraşii şi scriitorii. Majoritatea dintre ei, după ce veneau la cenaclu şi-l ascultau foarte respectuoşi, se duceau şi-l bârfeau la cârciumă şi-l insultau prin gazete. Vorbesc aici inclusiv despre Camil Petrescu, Eugen Ionescu sau Ion Barbu, deci scriitori de primă mărime. Cu toate acestea, Lovinescu a rezistat calm şi surâzător, şi-a ţinut cenaclul până la moarte şi a apărat din interiorul ei frumuseţea meseriei de critic fără să fie în Universitate, în Academie, fără să aibă niciun fel de funcţii, onoruri şi aşa mai departe. Lui i-a fost suficient să fie Lovinescu.”

(Daniel Cristea-Enache într-un interviu acordat lui Constantin Piștea pentru „Observatorul militar”, 2012)

Foto de pe artline.ro