Literatura de aziLiteratura de azi
16.05.2016

Misterul unei splendori

Andreea Nanu este „cel mai misterios dintre scriitorii pe care îi cunosc, dintre scriitorii din România de la această oră”, spunea Ana Blandiana cu ceva timp în urmă, iar Dan C. Mihăilescu a comparat-o pe aceeași Andreea Nanu cu o dirijoare „care și-a împărțit volumele tetralogiei în camere separate — în primul volum sunt instrumentele cu corzi, în cel de-al doilea sunt suflătorii, iar în volumul al treilea sunt instrumentele de percuție. Presupun că la volumul patru, o să apară și ea, în postură de pianist”. 

Joi, 19 mai, la Librăria Cărturești Verona, de la ora 18.30, va avea loc lansarea romanului „Timpul splendorii”, de Andreea Nanu, Toamna din tetralogia AnoTimpurilor. La eveniment vor participa: Teodora Stanciu, Alex Ștefănescu, Christian Crăciun și Daniel Cristea-Enache.

afiș an

Un demers original al autoarei a fost făcut în revista noastră (a cărei colaboratoare permanentă este) atunci când i-a „trimis” o scrisoare personajului principal al noului roman. „Iacob, ești personajul celui mai recent roman al meu, pe care-l voi lansa în curând… Deocamdată nu-ți voi dezvălui pe de-a-ntregul identitatea. Misterul tău se leagă de cel al anoTimpului în care se încheie saga familiei Tauber și, într-un fel, lupta lui Iacob cu Îngerul… M-am întrebat dacă un scriitor a trimis vreodată o scrisoare personajului său. A scrie cuiva înseamnă să-i afirmi realitatea. Firește, pentru un scriitor, personajele există, respiră, simt și gândesc într-o intimitate împărtășită cu imaginația care-i zămislește… Exiști, așadar, în același chip misterios în care vorbim despre existența cuvintelor, despre miezul tainic al limbajului care aduce la viață plăsmuirile fanteziei.”

Prezentarea poveștii o vom afla într-o seară de mai, iar secretele ascunse în paginile splendorii le vom descoperi fiecare, singuri, în timpul lecturii acestui roman.

(foto din arhiva personală a Andreei Nanu)