Minunata lume a lui Carroll

Matematician, logician, fotograf şi… prozator, Lewis Carroll (27 ianuarie 1832 – 14 ianuarie 1898) reuşea ca într-o perioadă victoriană care impusese scrierile sentimentale, să creeze o literatură dedicată copiilor, dar marcată de fantezie, umor şi satiră. Rămas în istoria literaturii prin volumele “Alice în Ţara Minunilor” şi “Alice în Ţara Oglinzilor”, tânărul matematician “schiţa” ideea acestor povestiri în timpul unei călătorii cu vaporul, împreună cu prietenul său, Reverend Robinson Duckworth şi cele trei fete ale lui, Edith (8 ani), Alice (10 ani) şi Lorina (13 ani).

Morsa şi Tâmplarul

De sus, din slavă, soarele
Ardea încins, străjer
Deasupra mării largi
În luna lui Prier;
Era ciudat: miez de noapte,
Iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,
Fiindcă socotea
Că el n-avea după apus
Pe-acolo nici-o treabă şi-a
Spus: „E nepoliticos, ne
Strică petrecerea!”

Era foarte udă marea,
Plaja uscată, fier;
Nu se vedea un nor în jur,
Căci nu erau pe cer;
Nu se vedea o pasăre,
Căci nu erau, de fel.

La braţ, Morsa şi Tâmplarul
Se plimbau agale
Pe plajă şi plângeau văzând
Atât nisip în cale.
„De ar fi curăţat un pic,
N-ar fi atâta jale! „

„De-ar mătura şapte fete
Şase luni lungi, non stop”,
A zis Morsa „ar face, crezi,
Curat în acest loc?”
„Mă-ndoiesc” a spus Tâmplarul
Şi-a plâns din nou, cu foc.

„Ei, Stridii, nu veniţi cu noi”
Morsa le-a implorat,
„La Spaziergang? Mai discutăm
Ce se petrece-n sat.
Ne putem plimba pe plajă
De mână, pe-înserat.”

O Stridie bătrână-a stat
Şi-a tot privit la ei;
Le-a făcut apoi cu ochiul
Şi-a dat din cap, ehei…
Prefer, adică,-un pui de somn
La mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata
Pentru escapadă,
Încălţate cu pantofiori
Pentru promenadă –
Şi asta era straniu, căci
N-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat
Şi-alte patru, încă;
Şi-încă patru, multe, multe-n
Grabă apa-adâncă
Părăseau, înotând pe val,
Ţopăind spre stâncă.

Cei doi, Morsa şi Tâmplarul,
Mergeau duşi pe gânduri –
Apoi s-au aşezat la ţărm
Pe un braţ de scânduri;
Stridiile stăteau cuminţi
Aşteptând în rânduri.

„A venit timpul”, Morsa-a zis,
„Să vorbim de vreme –
De pantofi, regi şi vopsele –
Despre varză şi trireme –
De ce stă marea lângă ţărm –
Şi-alte teoreme.”

„Hei, un pic”, Stridiile-au ţipat,
„Nu-ncepeţi, e-abia şase;
Suntem obosite, abia suflăm –
Şi toate suntem grase!”
„Nici o grabă!” a zis Tâmplarul.
Şi-ele: „Merci”, foarte bucuroase.

„O pâine dublă”-a spus Morsa,
„Ne-ar trebui acum;
Piper, oţet, un pic de unt,
Şi cina-ar fi… parfum –
Sunteţi gata, o, stridii dragi?
C-am flămânzit pe drum.”

S-au mirat Stridiile, „Doar
Nu te referi la noi!
Suntem amici, ar fi urât
Din partea la-amândoi.”
„E-o noapte faină”, Morsa-a zis,
„Aştrii zâmbesc spre noi!

Aţi fost drăguţe să veniţi
Cu mame şi surori!”
Tâmplaru-a spus, „Mai pasează-mi
Una; ah, mă omori,
Fii şi tu atent, aş fi vrut
Să nu te rog de două ori!”

„E ruşinos cum le-am minţit
Şi le-am tras-apoi clapa,
Le-am dus departe de părinţi
Şi le-am forţat cu graba”,
A mai spus Morsa. Tâmplarul:
„Ai pus mult unt degeaba.”

„Vă compătimesc enorm căci
Ţin la voi, îmi pasă”,
Suspină Morsa, alegând
Stridia mai grasă;
Apoi, şi-a şters cu batista
Gura unsuroasă.

„Dragi Stridii”,-a exclamat Tâmplarul,
„Este târziu şi-i noapte,
N-aţi vrea s-o pornim înapoi spre casă?”
N-a răspuns nimeni. Poate
Nici nu-i de mirare, cei doi
Le-au înghiţit pe toate.

(fabulă din “Alice în Ţara Minunilor”, traducere Petru Dimofte)

Imagine de pe cbs.ca