Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, oamenii cu dizabilități sunt definiți ca persoane cu deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți.
În România sunt aproximativ 800.000 de oameni cu handicap, iar țara noastră ocupă locul al 3-lea, din coadă, în Europa, ca angajator al respectivei categorii sociale. Dintre aceștia, 146.000 sunt nevăzători care, deși ar trebui să fie protejați de legea 448, nu se bucură de drepturile „garantate” de ea. Un exercițiu matematic simplu arată că, dacă aceștia fac parte din familii cu cel puțin 3 membri, în medie, fenomenul ajunge să aibă efecte asupra a 8% din populația României.
Cei mai mulți dintre ei sunt nevoiți să trăiască aproape exclusiv în spațiul în care locuiesc. Un nevăzător fără însoțitor riscă să rămână blocat în casă. Persoanele în scaun cu rotile nu beneficiază de rampe de accesibilizare, iar mijloacele de transport în comun nu oferă acces.
Societatea, din lipsă de educație, îi izolează. Angajatorii ezită să le ofere loc de muncă, pe motiv că un „om cu handicap” nu dă randament.
Documentarul „Martorul 448”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 15 noiembrie 2019, la ora 21:00, privește viața prin ochii acestor oameni și încearcă să identifice modalitățile prin care integrarea lor socială poate deveni realitate.
Filmul analizează problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități printr-o serie de interviuri cu acestea și cu reprezentanți ai instituțiilor ce îi au în grijă. Scopul este creșterea conștientizării publice, dar și căutarea unor rezoluții individuale în fiecare dintre telespectatori.
Filmul este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Media Investment, Publicis Groupe, Mindshare, Mediacom, Wavemaker, Ogilvy, Chio, Nutline, Hervis Sport, Jysk, Noriel.
(din comunicatul de presă trimis de realizatori)