Marea şi sacralitatea

Scriitor și eseist american, cunoscut mai ales pentru Moby Dick, carte ce l-a făcut celebru postum, Herman Melville (1 august 1819 – 28 septembrie 1891) a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil. De asemenea, a fost un maestru al povestirilor și ale jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi de limbă engleză ai secolului al XIX-lea.*

„Ori de câte ori simt că mi-e amar în gură, ori de câte ori mi-e sufletul un noiembrie ploios, ori de câte ori mă pomenesc fără voia mea în faţa vreunui magazin de pompe funebre sau în coada vreunui dric, şi mai ales ori de câte ori mă apucă stenahoria în aşa hal, încât numai solidele mele principii morale mă împiedică să cobor în stradă şi să le smulg metodic oamenilor pălăriile de pe cap – ei bine, atunci socot că a sosit momentul să plec pe mare cât mai grabnic cu putinţă. Cu asta înlocuiesc eu pistolul şi glonţul.”
„Ce-i făcea oare pe vechii perşi să socoată marea drept sacră? De ce-i atribuiau grecii o zeitate aparte – frate cu însuşi Zeus? De bună seamă că toate astea au un tâlc. Şi mai plină de tâlc e legenda lui Narcis, flăcăul care, pentru că nu şi-a putut prinde imaginea chinuitor de blajină pe care-o vedea în unde izvorului, s-a aruncat în ea şi s-a înecat. Dar noi toţi vedem aceeaşi imagine în toate râurile şi oceanele. E imaginea insesizabilei năluci a vieţii, şi cheia a tot ce ni se întâmplă.”

„Eu plec totdeauna pe mare ca matelot, şi fiindcă-s plătit pentru osteneala mea, pe când pasageriilor nu li se plăteşte nicio leţcaie, pe câte ştiu. Dimpotrivă, pasagerii trebuie ei înşişi să plătească: şi-i o mare deosebire între a plăti şi a fi plătit! Actul de a plăti este, poate, cea mai neplăcută pedeapsă pe care ne-au lăsat-o moştenire perechea de hoţi din grădina Raiului. Dar a fi plătit – iată o plăcere fără seamăn! Graba cu care omul primeşte bani e într-adevăr de mirare, când te gândeşti că banul e socotit, cu sinceritate, ca rădăcina tuturor relelor, şi că un bogătaş nu poate cu niciun chip intra în rai. Vai, cu câtă bucurie ne ducem singuri la pierzanie!”

„Nu sunt fricos din fire, dar neguţătorul ăsta de tigve, cu pielea purpurie, îmi depăşea puterea de înţelegere. Ignoranţa e maica fricii, şi mărturisesc că, fiind complet nedumerit şi intrigat de străinul acesta, mi-era o frică nebună de el, ca şi cum diavolul însuşi mi s-ar fi furişat la miezul nopţii în odaie. Eram atât de îngrozit, încât nu mă simţeam în stare nici să-i vorbesc, pentru a-l ruga să-mi explice cât de cât ceea ce mi se părea de neînţeles la el.”„M-am uitat o clipă la el: în ciuda tatuajelor sale, era un canibal curăţel şi plăcut la înfăţişare. Ce mi-a venit să fac atâta gălăgie? îmi spuneam. E şi el un om ca şi mine – şi are tot atâta temei să-i fie frică de mine, cât am eu să-mi fie frică de el. Mai bine să dorm lângă un canibal [care nu bea] decât lângă un creştin beat.”„Oricum, râsul e un lucru foarte sănătos, deşi cam rar, din păcate; de aceea, când un om poate oferi vreunui semen prilejul de a râde pe socoteala lui, să nu se dea înapoi, ci să se lase cu dragă inimă tratat în felul acesta, căci omul care are un cusur ce poate stârni râsul generos al semenilor săi, este înzestrat cu mai multe calităţi decât s-ar crede.”

(“Moby Dick”, traducere Petre Solomon)

Imagini de pe: ships-wallpapers.com

*sursa: wikipedia