Crisanta Predescu 
Ne considerăm privilegiați ai tehnologiei, ni s-au deschis și nouă toate căile de transmitere a informațiilor, unele fiind de-a dreptul hilare, când vine vorba de fotografie.
„O imagine valorează cât o mie de cuvinte”, spune un proverb chinezesc, fapt dovedit de mulți fotografi artiști ai acestui univers măreț. Evenimente marcante ale lumii noastre sunt însoțite de instantanee complexe, care au darul de a ne familiariza cu participanții, impactul fiind corespunzător.
Sondând trecutul, ne amintim cu melancolie de noi, de ceilalți, prin fotografiile de familie, retrăind momente frumoase, ireversibile, dar și nealterate de patina timpului. Chipurile celor dragi, ale celor care, poate, nu mai sunt printre noi, ne însoțesc prin viață, tocmai din acele fotografii. Emoțiile însă nu pot fi surprinse decât prin cuvânt. Și totuși cuvântul nu și-ar îndeplini rolul, în multe cazuri, dacă nu ar fi câte-o imagine revelatoare.
În zilele noastre, conceptele tehnologice au avansat și nu îmbucurător, adesea. Pentru că, în toate domeniile de activitate, ne lovim de concurența acerbă, lucru care aduce omul în situația de a falsifica mărturii, fotografii, știri. Ne bazăm pe informația reală, însă avem nevoie de mult discernământ pentru a interpreta corect noutățile.
De ceva timp, aproximativ două miliarde de oameni de pe glob au pagină sau cont de Facebook, platformă virtuală apărută inițial în cadrul Universității Harvard (am scris „aproximativ” tocmai pentru a nu furniza informații false!). Avem legături utile, aflăm lucruri interesante, reușim să comunicăm sănătos cu alți oameni, ajungând, uneori, să ignorăm realitatea. Și aici fotografia a fost adusă în prim-plan, prin programe tehnologice ce chiar duc la devalorizarea acesteia, oamenii expunându-și chipurile cu falsitate, asemenea măștilor. Personal, eu nu voi înțelege niciodată de ce trebuie să apelăm la o astfel de recuzită, dat fiind că dimineața, în oglindă, regăsim același om, în toată splendida lui naturalețe, nu masca rece expusă pe Facebook. Sunt oameni care nu s-au recunoscut în realitate, deși erau prieteni buni pe Facebook. Și-atunci care e scopul? Gâdilarea acestui orgoliu, care a devenit incomensurabil pentru omenire? La fel de falsă este impresia pe cât este încrederea în sine.
Poate ar trebui să redăm utilitatea fotografiei – aceea de a surprinde natura umană așa cum este ea, fără artificii. Nu degeaba Carol Popp de Szathamary, primul fotograf de artă al Regatului Român, a avut ca punct de plecare, în studiile sale, arta. În secolele trecute, marii pictori au creat portrete, chinuindu-se zile întregi să redea cu exactitate detaliile semnificative ale vreunei ființe. Azi încercăm să ascundem imperfecțiuni care, de cele mai multe ori, ne deosebesc de ceilalți oameni, punctând unicitatea.
Pe 11 ianuarie s-a sărbătorit Ziua Națională a Artei Fotografice, nu a fake-ului grotesc promovat de rețelele de socializare. Cum ar fi ca generația următoare să nu ne recunoască?
