Considerat cel mai important muzician român, George Enescu a influenţat generaţii întregi de pasionaţi ai muzicii, contemporane sau care i-au urmat. „Efectul Enescu” nu este recunoscut doar în ţară, ci şi la nivel internaţional.
Un artist remarcabil aflat sub influenţa compozitorului român este un fost elev al acestuia, Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a contribuit în mod decisiv la promovarea internaţională a creației lui Enescu, dar a ajutat şi la cunoaşterea cât mai bună a Festivalului Enescu, al cărui preşedinte de onoare a fost în 1998.
În pregătirea acestui festival, care va avea loc în toamnă, numeroase pesonalităţi internaţionale care l-au cunoscut şi au fost influenţate în activitatea lor de marele compozitor au transmis mesaje de susţinere şi încurajare către participanţi. Astfel, Eleonor Hope, fostă secretară a Lordului Yehudi Menuhin, în prezent producătoare și agent celebru, spune: „Am crescut în Africa, ascultând discuri cu Rapsodiile Române. Nu mi-am imaginat vreodată că într-o zi voi ajunge în Europa, de care mă îndrăgostisem ascultând muzica lui Enescu și că voi deveni parte din viața celebrului său discipol, Yehudi Menuhin (…) În anul 1975, lucram deja de mai bine de șase ani pentru Lordul Yehudi Menuhin, când l-am însoțit la festivalul Menuhin de la Gstaad. Acolo, în cabana în care locuia, aveam să descopăr o mare surpriză: un bust din bronz al unui bărbat chipeș. Mi-a atras atenția imediat. Nu știam al cui este. ‘George Enescu’, profesorul meu, a spus Lordul Yehudi Menuhin, ca o introducere. ‘Violonist, pianist, compozitor, dirijor — un geniu, cel mai mare muzician al timpului nostru și omul care a avut cea mai mare influență asupra vieții mele.”
![]()
Lawrence Foster, dirijor, director artistic al Festivalului Enescu în 1998, transmite tinerilor muzicieni participanți la Concursul Enescu 2016: „Aceasta este trăsătura esențială care i-a unit pe Enescu și pe Menuhin. Fără curiozitate, nu poate exista progres personal. Iar aceasta înseamnă să cunoști istoria, poezia și literatura relevante. Nu există Beethoven fără Schiller, Schubert fără Goethe, Schuman fără Heine, Ceaikovski fără Pușkin și tot așa. Învățați! Lărgiți-vă orizonturile!”
Violonistul Vlad Stănculeasa, în prezent concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Goteborg (Suedia), laureat al Concursului Enescu 2007, povestește: „Faptul că am avut privilegiul să studiez la Academia Menuhin din Suedia și că astăzi pot cânta pe una dintre viorile lui George Enescu face ca gândurile mele față de Enescu și de Menuhin să fie unele foarte speciale. Ce am învățat cel mai mult de la cei doi este că în muzică se găsește energia în stare pură, acea energie care ne dă puterea să ne urmăm cele mai profunde dorințe și visuri și să trăim în acord cu minunatele forțe ale vieții care acționează asupra noastră„.
Violonistul Bogdan Zvorișteanu, care a studiat cu Yehudi Menuhin în ultimii ani de viață ai acestuia îşi aminteşte: „Deși nu l-am auzit niciodată vorbind de Enescu, spiritul acestuia îl resimțeam palpabil în felul lui Menuhin de a interpreta și de a respira muzica. Acele repetiții de 5-6 ore fără pauză în care toți studenții oboseau a cânta în picioare, iar domnia sa, la onorabila sa vârstă, era permanent proaspăt, total absorbit în lumea sunetelor, în căutarea absolutului din fraze, părând încărcat cu energii pe care noi nu reușeam a le înțelege.. (…)Îmi voi aminti întotdeauna cursurile cu Yehudi Menuhin, prezența să politicoasă, amabilă, atentă, exigentă și entuziasmul său pentru realizarea amănunțită a intențiilor muzicale„*
Imagine de pe readfwd.com
*Informaţii de pe agerpres.ro