Libertate abstractă

Critic și teoretician literar român, profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington, Matei Călinescu (15 iunie 1934 – 24 iunie 2009) a  fost profesor emerit al acestei universități, unde a condus și un centru de Studii Românești, singurul din Statele Unite. Debuta în revista „Gazeta literară”, cu poezia Odihnă, iar în 1973 profita de o bursă Fulbright pentru a rămâne în Statele Unite de unde va reveni definitiv, în România, abia în 2003.

– Exilul, depăşirea exilului, este, sub o formă sau alta, o temă recurentă în ceea ce scrieţi. Care au fost pentru dumneavoastră „lecţiile exilului”?
– Mă opresc aici la una dintre cele pe care le consider importante. Lectura. Veneam în America dintr-o cultură duală: cea publică şi cea „subterană”. Lăsam în urmă o mare abilitate secretă, făcută din înţelegerea regulilor nescrise despre felul în care pot fi încălcate regulile scrise, oficiale, stricte; făcută din coordonări şi coduri spontane între prieteni, din ambiguităţi cu un sens precis, dintr-un fel de opoziţie tacită faţă de regim, o opoziţie care diferenţia subtil între ceea ce poate fi spus şi ceea ce nu trebuie spus cu nici un chip – sub penalitatea dispreţului în interiorul grupului tău de prieteni. Era de fapt o situaţie schizofrenică. în exil m-am simţit liber – dar liber într-o societate ale cărei reguli nescrise nu le cunoşteam, liber de o libertate abstractă. în acelaşi timp, această libertate era vitală pentru gîndire, pentru ceea ce aş numi „respiraţia minţii”. întărit astfel, am putut explora anumite zone intelectuale şi ideologice care, în ţară, nu erau propriu-zis interzise, dar erau inimaginabile. Una dintre marile descoperiri subiective pe care le-am făcut a fost lectura sau, cu un termen pe care l-am folosit în cartea mea Rereading (1993), carte care urmează să apară în traducere românească, (re)lectura, cititul care este în acelaşi timp recitire, care poartă în sine recitirea, meditaţia retrospectivă, sau, altfel spus, un mod particular al atenţiei. Mi s-a părut că în România comunistă în care m-am format eu – împotriva comunismului dar şi, dată fiind relaţia mimetică inevitabilă cu adversarul mai puternic, cu limitările impuse de acesta – se citea, sau cel puţin eu citeam, superficial: mult şi superficial, adică „evazionist”, chiar şi în cazul lecturilor riguroase de filosofie, văzute şi ca prilejuri de ieşire din marxismul oficial, strîmt, sufocant. Or, lecturile „evazioniste” rămîn – chiar şi atunci cînd sunt repetate – superficiale.”

(fragment din interviul realizat de Cristina Poenaru cu Matei Călinescu

pentru „România Literară”, nr 17/2002)

Imagine cover: Matei Călinescu, Mircea Eliade și Virgil Nemoianu, Paris, 1978 (sursa foto: luigibambulea.ro)