Camelia RadulianCamelia Radulian
07.09.2016

La moartea unui poet

Ce destin potrivnic ne face să scriem uneori despre oameni doar în momentul plecării lor? Ce legi strâmbe ale vieţii ne fac să vedem şi să simţim  mai ascuţit, să întindem mâna mai drept, ori  să ne punem umărul pavăză abia în momentul în care oamenii de lângă noi devin amintiri?
Ilorian Păunoiu a fost. În dimineaţa acestei zile de 7 septembrie ne-a părăsit. A fost poet, ne-a fost coleg, trendsetter al platformei Literatura de azi, om prin care a curs sânge, viaţă, durere multă, uneori, rar, bucurie, dar totdeauna demnitate, dragoste de oameni şi simţire infinită.
A avut puţin, dar a dat mult. Atât de puţin a avut, încât aducerea pe lume a încă unui volum de poezii, la care trudise îndelung, s-a dovedit un vis irealizabil.
O boală nemiloasă l-a ţintuit într-un scaun cu rotile şi a continuat să îl sape. De acolo a zâmbit totuşi  semenilor şi le-a dat veste că viaţa e frumoasă chiar şi de pe buza unei sfârtecări.
Drum bun spre o eternitate blajină ca sufletul tău, poet al iubirilor triste,  tu, caldă şi nobilă trecere prin schijele acestei lumi, tu, Omule, prietene,  Ilorian Păunoiu!

***

Erai frumoasă ca luna lui mai
Când eu ţi-am scris povestea într-un plic
Şi am trimis-o direct în rai
Să te citească îngerii la un ceai.
Doar câteva rânduri scrise magistral
Vor rămâne din trecătoarea-ţi frumuseţe,
Un cor madrigal
Şi o uşoară tristeţe.
Tu pleci desculţă spre fântânile reci.
Eu rămân în braţe cu un cântec!
( Ilorian Paunoiu- Fată )

(sursa foto: pagina de Facebook a lui Ilorian Păunoiu)

3.744 cititori