Literatura de aziLiteratura de azi
15.03.2018

La aniversarea de 90 de ani, Valentin Gheorghiu este tot pe scenă

Un artist complex ce a marcat viaţa muzicală, Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor.

A colaborat cu nume de rezonanţă ale vieţii muzicale păşind pe importante scene din Austria, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Canada, Spania, Israel, Japonia, şi alături de o prodigioasă activitate solistică marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră.

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau străinătate, dintre care amintim: His Master’s Voice din Marea Britanie, Supraphon din Cehia, Deutsche Grammophon din Germania, Electrecord şi Editura Casa Radio.

De-a lungul timpului Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961) şi cu Decoraţia Regală Nihil Sine Deo (2011), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

A mai primit numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach, s.a.

În prezent, maestrul Valentin Gheorghiu este membru corespondent al Academiei Române.

Maestrul Valentin Gheorghiu revine la Sala Radio, vineri, 16 martie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de pianista Roxana Gheorghiu și de Orchestra Națională Radio. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Philip Mann, un nume în plină afirmare pe scena muzicală internațională, după ce a fost dirijor asistent la orchestre prestigioase, ca Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, la Filarmonica din Viena şi la Filarmonica din Berlin.  Programul se va deschide cu două lucrări de Mozart: uvertura la opera Così fan tutte și Concertul nr. 10 în mi bemol major pentru două piane și orchestră. În partea a doua, orchestra va interpreta Simfonia nr. 9 în do major de Fr. Schubert.

Cu o activitate muzicală care denotă o atentă preocupare nu doar pentru latura concertistică, ci şi pentru cea a muzicii de cameră, Roxana Gheorghiu s-a format la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a urmat studii universitare şi de masterat cu pianistul Gabriel Amiraş, desăvârşindu-şi formarea artistică la Weimar. A efectuat turnee în Italia, Luxembourg, Ungaria, Polonia, Spania, Rusia, Grecia ş.a, a obţinut titlul de doctor în muzică şi este cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

 

Dirijorul american Philip Mann se bucură în prezent de multă apreciere, atât pe continentul american cât şi în Europa sau Asia. În calitatea sa de director muzical al Orchestrei Simfonice din Arkansas a reuşit să creioneze o evoluție artistică fără precedent acestui ansamblu, totodată s-au realizat înregistrări, construcția unei noi săli de concert, lansarea unor noi şi interesante serii de concerte și programe de excepție.

A fost dirijor asistent la concertele Orchestrei din Cleveland, la Royal Concertgebouw Orchestra, la Filarmonica din Viena şi Filarmonica din Berlin. Următoarele sale proiecte vizează colaborări cu filarmonicile din Sofia, Busan, Voronezh, Orchestre Philharmonique de Radio France, Royal Scottish National Orchestra. A fost director artistic al Oxford City Opera şi Oxford Pro Musica Chamber Orchestra, a fost totodată dirijor al orchestrelor simfonice din Indianapolis, San Diego, Québec, precum şi al Festivalului Music in the Mountains.

Philip Mann a colaborat cu Midori, Joshua Bell, Dmitri Alexeev, Sharon Isbin, iar recent a colaborat cu Opera de Stat din Georgia, Orchestra Simfonică Naţională din Cipru, Orchestra Simfonică din Sarasota, Grand Rapids Symphony, a concertat la Lincoln Center’s Avery Fischer Hall şi Barbican Center în Londra.

A studiat şi totodată a predat la Oxford, unde a câştigat competiţia pentru a deveni dirijor principal al Oxford University Philharmonia. De-a lungul anilor a asistat  dirijori celebri precum Franz Welser-Möst, Sir Simon Rattle, Leonard Slatkin, Jaime Laredo, Mario Venzago, Bramwell Tovey, Pinchas Zukerman.

Philip Mann a studiat cu Alan Hazeldine la Guildhall School of Music and Drama, cu Colin Metters la Academia Regală de Muzică şi Marios Papadopolous la Oxford Philomusica. Totodată, a lucrat cu Leonard Slatkin şi Orchestra Simfonică Naţională la Institutul de dirijat din cadrul binecunoscutului Kennedy Center şi cu Michael Tilson Thomas la New World Symphony. A beneficiat de îndrumările lui Esa-Pekka Salonen şi Jorma Panula la Cursurile de măiestrie ale Filarmonicii din Los Angeles şi de asemenea cu Robert Spano. Cu Imre Pallo, David Effron, John Poole, Thomas Bladner a studiat la Universitatea din Indiana, unde a fost numit şi profesor invitat pentru studii de dirijat, totodată fiind dirijor asistent al IU Opera Theater. La Conservatorul de Stat din Moscova a lucrat cu Alexander Vedernikov şi s-a mai perfecţionat cu Gustav Meir, Kenneth Keisler şi Robert Ward.

Artistul a absolvit cu rezultate excepționale Colegiul de Arte Frumoase Herberger din Arizona, iar dintre premiile obţinute mai amintim: Premiul Communicator of the Year, PRSA Diamond Award Winner. De asemenea a beneficiat de bursa Karajan a Filarmonicii din Viena la Festivalul de la Salzburg.

(din comunicatul transmis de organizatori)

Imagine cover: Valentin Gheorghiu văzut de Virgil Oprina (sursa foto: radioromaniacultural.ro)