Jurnal de şcolar

Cunoscut pentru cea mai importantă lucrare a sa, „Cuore – inimă de copil” (1886), „o poveste sentimentală pentru copii scrisă sub forma unui jurnal al unui şcolar”, aşa cum spunea chiar autorul , Edmondo De Amicis (21 octombrie 1846 – 11 martie 1908) a publicat de-a lungul vieţii cărţi de călătorii şi povestiri pentru copii, scheciuri din viaţa militară şi poezii. Cuore a fost tradusă în peste 25 de limbi, fiind cunoscută aproape peste tot în lume.

„Mulți părinți își așteptau copiii la intrarea școlii azi dimineață. Între alții, negustorul de lemne, tatăl lui Coretti, leit fiul său; sprinten, voios, cu mustățile răsucite și cu panglica decorației la butoniera hainei. Am ajuns să cunosc aproape toți părinții copiilor, văzându-i atât de des. Vine o bunică ce are o scufiță albă, cocoșată de bătrână ce e; de o ploua, de o ninge, de o tuna: ea tot vine de patru ori pe zi, să-l aducă și să-l ia pe nepoțelul ei, care este în clasa I inferioară, îi scoate paltonul, i-l pune, îi potrivește cravata, îl scutură de praf, îl netezește, îi ține caietele. Se vede că n-are alt gând și că, pentru ea, nu e nimic mai frumos pe lume.
Adesea vine și căpitanul de artilerie, tatăl lui Robetti, băiatul care umblă în cârje. Și fiindcă toți copiii, care trec pe dinaintea lui, mângâie pe băiețel, tatăl întoarce mângâierile și salutările; nu se întâmplă să uite pe vreunul și cu cât sunt mai săraci și mai rău îmbrăcați, cu atât îi mângâie mai cu blândețe.
Câteodată vedem și lucruri triste. Un domn, care nu mai venea la școală de o lună, pentru că îi murise un copilaș trimitea servitoarea să-l ia pe celălalt. A venit ieri pentru întâia dată și, revăzând clasa și camarazii băiețelului său mort, izbucni în lacrimi. Directorul îl luă de braț și-l duse în cancelarie.
Mulți părinți știu pe nume mai pe toți camarazii copiilor lor. Sunt fete de la școala vecină și elevi din gimnaziu, care vin să aștepte pe frățiorii lor.
Mai e și un domn bătrân, care a fost colonel și dacă îi cade vreunui copil un caiet sau un condei pe stradă, el îl ridică. Doamne bine îmbrăcate discută chestiuni de școală cu femei din popor, legate la cap și cu coșul pe braț. Ele spun:
„Era grea problema de astăzi! Dar mult i-a ținut azi profesorul la lecția de gramatică.”
Când se întâmplă să fie vreunul bolnav dintr-o clasă, toți știu; și când îi e mai bine, toți se bucură.
Chiar azi dimineață, vreo opt sau zece lucrătoare înconjuraseră pe mama lui Crossi, ca să o întrebe despre un copilaș din clasa fratelui meu, care locuiește în aceeași curte cu ea, și e pe moarte. S-ar zice că școala îi face pe toți prieteni și deopotrivă.”

(“Cuore – Inimă de copil”, traducere Clelia Bruzzesi)

Imagine de pe mondadoristore.it