Literatura de aziLiteratura de azi
22.02.2016

Iubirea, în ciuda a toţi şi a toate

Aveam jucării puţine; nici nu simţeam, de altfel, nevoia lor, căci nu-mi trebuiau obiecte pentru a-mi stimula imaginaţia. Puteam sta liniştită, într-un colţ, ore întregi, creându-mi o lume imaginară, fără să vorbesc cu nimeni. Ceea ce simţeam eu mi se părea incomunicabil.”

Deşi avea drept părinţi un tată violonist şi o mamă profesoară, Giulietta Masina (22 februarie 1921-  23 martie 1994) este crescută de o mătuşă ce locuia la Roma şi nu avea copii. Iubea foarte mult muzica, dar din cauză că avea mâinile mici, i s-a spus că nu are şanse să se afirme. Cu toate acestea, Giulietta îşi ia licenţa în Litere şi reuşeşte să joace roluri de compoziţie pe scena teatrului universitar din Roma.

În 1943, Federico Fellini scrie şi difuzează la radio o serie de scheciuri umoristice “Aventurile lui Cico şi ale Pallinei” şi, impresionat fiind de interpreta Pallinei, vrea să o vadă pe fată, să o cunoască, așa că telefonează la radio şi cere fotografii cu ea. Giulietta Masina era la debutul ei radiofonic şi-i trimite fotografiile. Ce a urmat se poate scrie, telegrafic, astfel: se văd, se plac, se logodesc şi se căsătoresc.

Un mariaj care „sfida” modul în care erau percepute relaţiile amoroase în mediul lor de activitate. Un mariaj perfect care a rezistat în ciuda a toate şi, mai ales, a tuturor. Cuplul va avea un copil pe care îl vor pierde, din păcate, mult prea repede, dar implicarea în proiectele care aveau din ce în ce mai mult succes şi iubirea curată dintre cei doi îi uneşte timp de peste jumătate de veac.  Poveştile inventate de tabloidele de scandal îi vor determina pe cei doi să se întrebe, retoric: „Suntem veşnic implicaţi în tot felul de istorii mărunte. De ce primim mereu tot felul de scrisori anonime, în care ni se spun minciunile cele mai neverosimile?”

tumblr_m7w67bemyK1qg699ro1_500

 „Când iubeşti nu se poate să fii gelos. Dar eu găsesc că e un sentiment frumos… Se întâmplă uneori să avem câte o criză de mânie şi să ne mai şi certăm. Căci nu suntem îngeri. Sunt multe lucruri care mie îmi plac şi lui nu, de pildă călătoriile. Mie îmi place să voiajez, el preferă casa. Ne înţelegem fără să vorbim. Ghiceşte când îi ascund ceva: «ceea ce tu nu exprimi, este un mic nor pe cer şi eu îl văd imediat», obişnuia să-mi spună.” – Giulietta Masina

Întâlnirea mea cu Giulietta a fost ceva predestinat, indiscutabil. Într-un anumit sens, a avut importanţa pe care o au lucrurile fatale. Cred că Giulietta reprezintă o încurajare şi un echilibru necesar pentru a trăi viaţa pe care am trăit-o. Ea a însemnat, de asemenea, stimularea imaginaţiei mele, o adevărată întâlnire în profunzime. Sunt recunoscător Giuliettei pentru bunăvoinţa, înţelegerea, dar mai ales, răbdarea de care ea a dat dovadă în toţi aceşti ani…” – Federico Fellini

Imagini de pe theredlist.com