Camelia Radulian Azi, bâtrânii noștri cei de demult ieșeau la vărsatul zorilor în ogradă, măturau frunzele și toate putreziciunile iernii, tăiau primele coarde din vie și puneau focuri mari în fiecare colț al bătăturii.
Întreaga zi întețeau focul cu tot ce era rău, stricat sau nefolositor, dar mai ales la lăsarea întunericului făceau vâlvătaia și mai mare, o ridicau până la văzduh, să plece pe limbile ei frigul și necazurile din casă, trup, ori gânduri.
Abia atunci când deloc nu se mai vedea pe cer urma zilei și când întunericul era gros ca o plapumă și deplin, se strângeau vecinii și rubedeniile pe la porți și porneau a cinsti, care cum și cu cine se nimerea, 40 sau 44 de pahare de vin, alăturea de pâine proaspăt scoasă din cuptoarele de pământ, ori azime stropite și acelea cu bulion și ceapă prăjită.
Copiii nevinovați și fetele preacinstite băteau pământul cu pari groși de alun, să sparie adâncul lui și să iasă din el frigul și spurcăciunile, și așa, spăriate, să-și piardă pentru totdeauna urma în noapte.
Așa făceau bătrânii… Tu, prietene, dacă citești ce-ți scriu, măcar ia aminte să nu uiți rânduielile și poveștile! Dacă nu mai vrei să faci ca moșii tăi, îndură-te și nu-ți încărca azi sufletul cu mânie și gâlceavă, căci veselă trebuie să-ți fie azi firea, și mult iertătoare, și vrednică.
Omule, nu te opinti să faci ce nu e pe puterile tale, încearcă să pricepi mersul lumii, acela că ești trecător ca frunza, la fel sunt și necazurile tale, iar trecutul rămâne totdeauna în urmă.
Nu te necăji și nu-ți împuțina viața cu cele trecătoare. Că nu ești decât fum…
Aceasta e marea înțelepciune a zilei de azi – veselește-te, arde în vin și în amețire tot ce e putred sau spurcat în viața ta, și mergi mai departe!
Pământul va înverzi curând și îți va da roade. Te va însoți soarele. Te va spăla lumina. Tu fă curat zilei de mâine, să intre în inima ta cu toată speranța și cu toată făptura ei limpede și neîncepută!
O zi magică și tămăduitoare să aveți, prieteni!
