FEST(IN) pe Bulevard – asta se va întâmpla odată cu venirea toamnei.
Aflat deja la a IV-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru organizat de Teatrul Nottara din Bucureşti, susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul UNITER, se va desfășura în 2 etape, ambele la fel de atractive: între 10 şi 22 octombrie, respectiv, în zilele de 23 şi 24 noiembrie (Secţiunea Multi Art EXIT).

Această ediție înseamnă întoarcerea noastră acasă. De fapt, nici nu am fost plecați. Doar că ne-a fost interzisă organizarea spectacolelor în sediul de pe bd. Magheru, din cauza unui stigmat numit bulină roșie gr. I – risc seismic, pe care Teatrul Nottara a fost obligat să-l poarte, pe nedrept, vreme de 20 de ani. Am pregătit, pentru publicul nostru, o întoarcere pe Bulevard, cu fast și voie bună. Peste 30 de reprezentații – cu trupe din București, din țară și din străinătate -, evenimente stradale, spectacole-lectură, colocvii, expoziții, surprize. Toate acestea în 13 zile! Însă trebuie să știți că doar dumneavoastră, spectatorii, veți certifica prezența noastră aici, în locul atât de cunoscut. Fiecare bilet cumpărat de dumneavoastră ne va face mai puternici. Fiecare intrare a dumneavoastră în sălile noastre de spectacol ne va confirma existența. În schimb, noi vă vom pregăti surprize, jocuri, tombole – toate având un singur scop: Să ne bucurăm împreună!
(Marinela Țepuș, director, & Echipa Teatrului Nottara)
În semn de mulţumire pentru spectatorii care au sprijinit Teatrul Nottara în cele 7 luni de „exil” instituţia a pregătit o ofertă specială pentru spectacolele* din festival, valabilă până la 31 iulie: biletele de la categoria de preţ 47,56 lei vor fi cumpărate online la tariful de 29,16 lei, exlusiv pe site-ul Teatrului.
Mai multe detalii puteți afla aici.
Literatura de azi este partener media al Teatrului Nottara.
(Foto cover: Andi Spot)