Inteligență senzuală

În dragoste, contradicţia dintre comunicare şi comuniune este şi mai evidentă… Trup care, dintr-o dată, a devenit infinit. Trupul perechii mele nu mai este o formă, se transformă într-o substanţă informă şi imensă în care mă pierd şi mă regăsesc în acelaşi timp… Mai este şi experienţa pierderii identităţii: dispersie a formelor în mii de senzaţii şi viziuni, cădere în ocean, evaporare a esenţei. (…)Condamnarea dragostei carnale nu este creştină, ci platonică. Pentru Platon, forma este ideea, esenţa… Dragostea omenească, adică dragostea adevărată, nu neagă nici trupul şi nici lumea. Abstinenţa nu ne eliberează de timp: îl transformă în agresiune psihică, împotriva celorlalţi şi împotriva noastră înşine. (…)Conform tradiţiei, dragostea este un indefinibil compus din suflet şi trup. Născându-ne, am fost smulşi totalităţii; în dragoste am simţit cu toţii că ne întoarcem la totalitatea originară. De aceea imaginile poetice transformă persoana iubită în natură – munte, apă, nor, stea, pădure, mare, val – iar la rândul ei, natura vorbeşte ca şi cum ar fi femeie. Reconciliere cu totalitatea care este lumea. (…)Auzim tot timpul: secolul nostru este secolul comunicaţiei. Un loc comun care, aşa cum se întâmplă cu toate, ascunde un echivoc. Mijloacele moderne de transmitere a ştirilor sunt prodigioase; mult mai puţin prodigioase sunt formele în care le folosim şi natura ştirilor şi a informaţiilor pe care le transmit. De multe ori, mijloacele manipulează informaţia şi, în plus, ne inundă cu trivialităţi. Dar chiar şi fără aceste defecte, orice comunicare, inclusiv cea directă şi fără intermediari, e echivocă.

(„Dubla flacără: dragoste şi erotism”, traducere Cornelia Rădulescu)

***

„Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligență senzuală și integritate umanistă.”, Octavio Paz (31 martie 1914 – 19 aprilie 1998) devenea, în anul 1990, laureat la Premiului Nobel pentru Literatură.

Născut într-o familie de intelectuali, la Ciudad de Mexico, unde îşi face studiile liceale şi universitare, acesta începe de timpuriu activitatea de ziarist şi debutează cu un volum de versuri suprarealiste Raiz del hombre („Rădăcina omului”, 1937). După cei doi ani petrecuţi în Statele Unite cu o bursă Guggenheim, revine în Mexic şi începe o îndelungată carieră diplomatică. În 1968 se retrage din viaţa politică, dedicîndu-se exclusiv scrisului, conferinţelor ţinute în diferite ţări din Europa şi în Statele Unite, şi sprijinirii unor activităţi culturale variate (întemeiază reviste literare, un teatru, promovează tineri poeţi şi pictori etc.).*

***

Piatră nativă

(lui Roger Mounier)

Lumina pustieşte tăriile
Mulţimi de imperii căzânde
Ochiul, acostat de lumină, ezită

State enorme cât insomnia
Caldarâm din oase

Toamnă fără sfârşit
Setea-şi descoperă izvoarele ei ascunse
Ultimul propovăduitor predică în pustiu

Închide ochii şi ascultă cum cântă lumina:
Amiaza îşi face cuib în timpanele tale

Închide şi deschide ochii:
Nu mai e nimeni pe lume,
Nici chiar tu
Ceea ce nu-i piatră
E lumină, lumină…

(traducere Ion Reniţă)

*sursa informaţii: romlit.ro

Imagine de pe youtube.com