Întâmplări în irealitatea imediată

– DEBUT –

Pentru Max Blecher talentul scriitoricesc a fost o modalitate prin care viața să capete un alt sens decât cel pe care scriitorul trebuia să-l îndure. Suferind de o boală cumplită care l-a torturat fizic de la vârsta de 19 ani, Max Blecher și-a îndreptat atenția către lucrurile mărunte ale vieții care au avut ca rezultat adevărate capodopere precum ”Întâmplări în irealitatea imediată”, ”Inimi cicatrizate” sau ”Vizuina luminată”. Cariera pe care tatăl său o propusese era aceea de medic, însă tuberculoza osoasă i-a răpit această dorință și l-a obligat pe Blecher să-și petreacă următorii zece ani imobilizat la pat.

Pentru că nu a mai putut explora universul fizic, Blecher a găsit o modalitate prin care să se bucure de experiența vieții, concentrându-și opera în jurul viselor, halucinațiilor, viziunilor și senzațiilor pe care le-a experimentat. Ov. S. Crohmălniceanu afirmă despre scrierile acestuia că ”sînt mărturia zguduitoare, scoasă dintr-o asemenea experiență”¹, admirând totodată capacitatea lui Blecher de a accepta condiția pe care o are și de a o transforma în artă. Prin această tehnică pe care o utilizează în scrierile sale, Blecher devine un scriitor autentic care va fi mai târziu comparat cu Eugen Ionesco sau Franz Kafka. Predilecția pentru percepția senzorială a lumii nu a apărut însă în momentul instalării bolii, ci doar amplificată. Anxietatea provocată de anumite situații sau locuri au avut ca rezultat manifestări bizare ale scriitorului, după cum urmează:

Rămînea ore întregi singur într-o odaie din casa bunicului și contempla vrăjit obiectele vechi și disparate depozitate acolo, o pîlnie de gramofon sau niște stampe spălăcite. În schimb, cînd e trimis la culcare, cutele cearșafului, văgăunile așternutului îl neliniștesc și încearcă să se apere de amenințarea lor cu o lanternă ascunsă sub plapumă. Această agresivitate a spațiilor și obiectelor revine în nenumărate din constatările sale anxioase.²

În Întâmplări în irealitatea imediată banalitatea vieții capătă conotații inedite. Această creație a lui Blecher este o reprezentare a gândurilor într-o manieră bizară. Fluxul conștiinței amestecă frânturile de gânduri și conferă narațiunii caracterul de continuitate. Senzațiile, percepțiile se amestecă într-un amalgam care redă frumusețea vieții prin elementele mărunte cărora nu le oferim atâta importanță, deoarece devin nelipsite din viața noastră. Pentru Blecher aceste elemente au ieșit din sfera normalității și s-au transformat în elemente primordiale, oferindu-le dimensiuni hiperbolizante care să le plaseze în centrul universului său.

Observăm la Blecher această tendință de disociere și de apropiere de esența vieții. Găsește în elementele naturii un refugiu, considerându-și trupul un impediment în experimentarea anumitor senzații. Pământului i se atribuie o importanță absolută în Întâmplări în irealitatea imediată, întrucât observăm această dorință de contopire cu el, de apropiere, de unire. Obscuritatea descrierilor amănunțite a pământului aproape de care Blecher își dorește să fie atinge cote maxime în momentul unirii fizice cu acesta. Pământul devine la Blecher o sursă de bucurie: ”Ce alta putea să-mi scalde inima de bucurie, decât masa aceasta curată și sublimă de murdărie?”.³ Unirea cu materia devine eliberarea sufletească a lui Blecher și expresia unei maladii obsesive pentru tot ce înseamnă viață. Această scenă poate avea o referință pentru crearea primului om, iar unirea lui Blecher cu pământul din care omenirea a fost creată este expresia unei dorințe de întoarcere într-o stare din prima etapă a vieții acestuia, când boala nu se instalase.

Universul interior este explorat în totalitate prin construirea unor imagini explicite ce alcătuiesc tablouri desprinse din realismul fantastic. Tragismul situației lui Blecher nu îl împiedică să trăiască experiențe inedite. Visul este modalitatea prin care sunt alăturate un amalgam de stări și de întâmplări care să confere dinamism și excentricitate scrierilor sale. Visul, prin bizareria pe care o prezintă, contopește realul cu fantasticul într-un rezultat fascinant: ”Era un cap frumos, extraordinar de frumos. Cam de trei ori mai mare decât un cap omenesc, învârtindu-se încet pe o axă de alamă ce-l străbătea din creștet prin gât”.⁴ Estetica urâtului, ca element sine qua non al vieții poate fi identificată cu ușurință în opera lui Max Blecher, fiind un aspect important în discrepanța acesteia cu frumusețea. Grotescul este nelipsit din descrierile sale, portretizând materia de care este strâns legată existența umană într-o manieră grafică și în care găsim plăcere și bucurie: ”Bălegarul exala un miros acid de urină. […] Deodată mă aplecai și băgai mâinile în bălegar. […] Pasta era călduță și blândă; mâinile mele umblau prin ea fără greutate. Când strângeam pumnul, noroiul ieșea printre degete în frumoase felii negre și lucioase”.⁵ Senzorialul primează ca semn că există o multitudine de modalități prin care putem experimenta viața. Simplitatea este prezentată ca un refugiu pentru viață, în care lucrurile nesemnificative sunt reconfortante pentru indivizii aflați în suferință. Pentru Blecher, în absurd sălășluiește liniștea sufletească și sensul vieții. Irealitatea devine pentru Blecher propria realitate, viața în care poate să trăiască cu adevărat. Creația poate fi una existențialistă în care omul caută sensul vieții și îl găsește acolo unde ne așteptăm cel mai puțin. Precum Samuel Becket folosește absurdul în Waiting for Godot pentru a ridica problema căutării unui sens al existenței, Max Blecher folosește absurdul pentru a demonstra că sensul vieții poate fi diferit la fiecare dintre noi.

Așadar, Max Blecher nu se complace în suferință, luptând în ciuda bolii care îl răpune la vârsta de 29 de ani. Opera acestuia nu se învârte în jurul situației sale, ci transcende această stare și explorează lumea prin amplificarea simțurilor și printr-o lentilă onirică. Absurdul și grotescul sunt prioritare în Întâmplări în irealitatea imediată, iar elementele realității sunt transformate într-o sferă a obscurității.

NOTE

¹ Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura rămână între cele două războaie mondiale, Vol. I, București: Editura Minerva, 1972, p. 507

² Ibidem

³ Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, București: Editura Hoffman, 2020, p. 30

⁴ Ibidem., p. 33

⁵ Max Blecher, op. cit., pp. 30-31

Bibliografie:

1. BLECHER, Max: Întâmplări în irealitatea imediată. București: Editura Hoffman, 2020.

2. CROHMĂLNICEANU, Ov. S: Literatura română între cele două războaie mondiale. Vol. I. București: Editura Minerva, 1972.

(sursa foto: botosaneanul.ro)