Literatura de aziLiteratura de azi
12.03.2018

Întâlniri. Cu Nicolae Iorga în Bucureștiul interbelic.

„Personal, stând față în față, am schimbat privirea și am avut onoarea să strâng mâna marelui cărturar cu faimă mondială Nicolae Iorga în anul 1932, luna florilor, în București, la serbarea de distribuire a premiilor de la Societatea științifico-literară „Tinerimea română”, în palatul Societății din Schitul Măgureanu. Era prim-ministru și ministru al Instrucțiunii Publice, adus în fața noastră de inimosul președinte Nae Dumitrescu. Cunoșteam personal pe Iorga în culmea administrativă cea mai înaltă pe care o atinsese.”

***

„L-am ascultat (pe Nicolae Iorga n.n.) la Universitate, în Palatul Ligii culturale din Schitu Măgureanu, la Academia Română. Ca auditor, am trăit vraja verbului înaripat. Începea domol ca Teleajenul cel potolit. Cu degetul cel mare stâng proptit la subțioară, pe cele de la mâna cealaltă fixându-le între ochelarii pe care-i lăsa slobozi cu șnurul, ne vorbea ca și cum ne purta la braț prin parc. Așa ne prezenta întotdeauna partea informativă din uriașul său depozit, brodând zâmbete desprinse din stăpânirea de sine, calm. Pe măsură ce ideile evoluau nu mai avea aceeași fizionomie la catedră. Ochii lui mari, aprinși ca o smoală clocotitoare, amenințau să sară de la locul lor, timbrul devenea cutremur, întreaga ființă o erupție vulcanică, iar peste auditori o ploaie torențială cu bubuit și trăsnete. Întotdeauna ocupam loc în banca întâi, de unde luam note. Fixându-mă cu ochii săi scăpărători, adesea uitam că mai țin condei în mână, vrăjit de a-l privi, nu numai de a-l asculta.”

Nicolae Iorga – Portret A3 descoperit (împăturit cu grijă) în Jurnalul lui Florian Stănescu

***

„O dată, întâlnindu-l singur pe stradă l-am salutat în răscruciul de la restaurantul Șerbănoiu, unde în 1946 am văzut că străjuiește bustul său. Mi-a întins mâna, mâna lui catifelată, moale, delicată, neobosită, care a scris mii de cărți. Am mers de vorbă până la sala de curs, numai noi doi, având marele regret, și atunci și acum, că nu am avut la îndemână un fotograf. Mă văd în câteva în grup, la umărul lui stâng. Se lăsa cu plăcere fotografiat. După ucenicia făcută în preajma lui Iorga am intrat în societate „înarmat”. Cine mi-ar putea-o tăgădui? O adeverință elogioasă, semnată de el, figura printre actele mele de numire.”

La umărul stâng al lui N. Iorga, Florian Stănescu (singurul cu papion)

***

„Scumpe părinte,

Mă bucur de înfăptuirea pe care ai realizat-o și-ți urez, ca unuia care de atâția ani umblă, în această lume desorientată, pe căile cele bune tot succesul pe care-l merită așa de nobile intenții.

Cu cele mai bune salutări

al S tale

N Iorga”

În fotocopie – Scrisoarea de felicitare trimisă de N. Iorga lui Florian Stănescu, la finalul studiilor

Au fost alte întâlniri cu marele Nicolae Iorga în următorii ani: la Cernăuți, Iași, Botoșani, la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, în excursii la Putna de la care ne-au rămas multe amintiri și consemnări păstrate cu grijă.

Florian Stănescu pe vremea când studia la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea – 1930

Florian Stănescu, Jurnal

(fragmentul a fost dăruit revistei Literatura de azi prin amabilitatea doamnelor Emilia Stănescu, fiică, și Mădălina Pavăl, nepoată)

Imagine cover: Vedere cumpărată de către tânărul Florian Stănescu în mai 1932, cu ocazia premierii