„ ÎnCHIPurile pornesc de la o stare de libertate în care imaginaţia s-a transferat pe pânză fără oprelişti, pentru că lumea poate fi văzută şi altfel decât o vedeam mai ieri. Închid ochii şi rezultatul imaginaţiei sunt închipuirile care uită uneori de real. Ce e nou faţă de precedentele expoziţii? Am abordat tehnici diferite, dacă până acum lucram preponderent în ulei şi acrilic, acum majoritatea tablourilor sunt realizate într-o tehnică mixtă, tuşuri, foiţe, materiale organice şi minerale, fapt care, după părerea mea, le dă o notă de neconvenţional ce se armonizează foarte bine cu subiectul Închipuiri. Aproape jumătate dintre tablouri sunt portrete de dimensiuni identice, deşi în stiluri diferite. Modelele au fost personaje reale şi tablouri sau detalii din tablouri ale unor mari pictori cărora le aduc astfel un omagiu.” (Cristina Țurlea)
Joi seara, pe 26 octombrie, la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR, a avut loc vernisajul expoziției ÎnCHIPuiri, unde pictorița-arhitectă Cristina Țurlea a dezvăluit tot ce-a creat în zilele de vară care s-au scurs în acest an. În deschiderea expoziției au vorbit Stelian Țurlea, Viorica Ciurea (președinta Uniunii Arhitecților din România) și Alex. Ștefănescu (care, de altfel, s-a și declarat încântat de portretul propriu, numit sugestiv „Don Alex”).
Printre „plăsmuri de chipuri frumoase, ţesuturi de lumini şi întuneric, forme şi sunete încremenite, ascunzişuri şi luminişuri, taină şi mister…”* am străbătut un drum în culori ce au luminat o seară ostilă de toamnă.
Expoziția poate fi vizitată până pe 8 decembrie 2015.
Cristina Ţurlea a mai avut câteva expoziţii personale – ”Culori şi culoare”, pictură, 2010, Sala Octav Doicescu, UAR; ”City-ul bancar Bucureşti”, fotografie, 2010, Sala Rotondă, BNR; ”înSemne în Culoare”, pictură, 2011, Centrul de Cultură Arhitecturală UAR; ”Joc de Culori”, pictură, 2012, Sala Rotondă BNR; ”Malta. Muze, îngeri, mandale”, pictură, 2014, Centrul de Cultură Arhitecturală UAR – şi a participat la câteva expoziţii colective: ”Dincolo de arhitectură”, pictură, 2011, Galeria Dialog, Primăria S2; ”Culori în familie”, pictură, 2014, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu”; ”Siluetele oraşului istoric şi spaţii urbane vazute de arhitecţi”, pictură, 2014, Sibiu; ”Blouse roumaine, femme roumaine”, pictură, 2015, ICR Lisabona.
*din catalogul expoziției