Literatura de azi 
Lirică, Marinei
Aici tremura cetina aspra de brad,
aici țipat de buhă străbate...
Traieşti într-un codru vrăjit, neumblat,
de unde să pleci nu se poate.
Chiar de-şi scutura poala mălinul în vânt
şi sub ploi liliacul se cerne,
eu tot voi veni şi te-oi duce-n curând
în castelul cu harpe eterne.
De vecii vrăjitorii aievea n-au scos
cel tărâm ce te ține-amăgită,
şi tu crezi ca nu este nimic mai frumos
decât astă pădure vrăjită...
Chiar de n-o sclipi roua în zori pe frunziş
şi sta luna posaca pe zare,
eu tot voi veni sa te duc pe furiş
într-un turn cu balcoane spre mare.
În ce zi, în ce clipă anume, nu ştiu,
șovăind vei porni înspre mine?…
În brațe te duc să te-ascund în pustiu,
unde urmele-ți pier şi nu-i nimeni.
Te răpesc, poate furtul îți este pe plac –
după atâta risipa de patimi,
se preschimbă, de vrei, şi coliba în rai
dacă altu-i stapân în palate.
***
El nu s-a întors din bătaie
Deși totu-i la fel, totu-mi pare străin –
curge râul sub soare și ploaie,
se-oglindește pădurea în cerul senin,
numai el nu s-a-ntors din bătaie.
Câte nopți fără somn ne-am certat răgușit,
în colibă făceam hărmălaie.
Că-mi lipsește nespus abia azi am simțit,
când el nu s-a întors din bătaie.
Din senin se-ntrista, cânta fals când cânta,
tăcea mâlc sau vorbea cu văpaie.
Ca buimac uneori se-nvârtea până-n zori,
însă ieri nu s-a-ntors din bătaie.
Primăvară-i din nou, cu miresme puhoi!
Scot tutunul și-i spun: dă-mi o foaie…
Doar tăcerea foșni printre mugurii noi,
fiindcă el nu s-a-ntors din bătaie.
Morții noștri nicicând nu ne lasă la greu,
cei căzuți dintre noi stau de strajă.
Se îngână pădurea cu cerul mereu
și copacii albaștri veghează.
Era loc pentru doi în coliba de lut,
trecea timpul în doi ca o ploaie.
A rămas unul singur, dar îmi pare acum
că Eu nu m-am întors din bătaie.
***
Nu s-a terminat încă
Patru ani a cutreierat mările corsarul
În lupte și furtuni steagul nostru n-a pierit.
Am învățat să reparăm velele
Și să lecuim trupurile rănite.
Pe urmele noastre alergau escadroane,
Pe marea liniştită și fără a evita întâlnirea,
Ne-a spus calm căpitanul:
– Încă nu s-a terminat, nu s-a terminat încă!
Iată s-a-ntors pe-o parte fregata amiral,
Iar la babord s-a-mpodobit cu fum.
Deschide focul – ochind şi la-ntâmplare.
În depărtare e foc și moarte. Domnul fie cu noi!
În încăierare ne-am ales cu ce-i mai rău,
Deşi e vântul neprielnic și cala avariată,
Căpitanul ne transmite un semn familiar:
– Încă nu s-a terminat, nu s-a terminat încă!
Ne urmăresc prin binocluri sute de ochi
Și ne întrezăresc prin fumul gros și gri,
Dar niciodată nu ne vor vedea
Pe noi, legaţi de vâsle la galere!
E inegală lupta. Corabia nostră se scufundă.
Oameni buni, salvați sufletele noastre!
Dar căpitanul a strigat: – La abordaj!
– Încă nu s-a terminat, nu s-a terminat încă!
Cine vrea să trăiască, cine-i curajos, cine nu-i păduche
Să fie pregătit, să fim mereu uniţi!
Doar şobolanii părăsesc corabia,
Ei intră în luptă nesăbuit!
Dar şobolanii au gândit: „Ce dracu’, nu glumeşte?!”
Și au sărit prosteşte să scape de focul automat.
Iar noi ne-am oprit cu fregata bord la bord.
– Încă nu s-a terminat, nu s-a terminat încă!
Faţă în faţă, cuțite la cuțite, ochi în ochi!
Pentru a nu îndestula caracatițele sau crabii,
Care cu pistolul, care cu pumnalul, înlăcrimaţi
Am părăsit corabia care se scufundă.
Dar nu! El, corsarul, nu se îneacă –
Oceanul îl ajută, ţinându-l pe umeri.
Iată oceanul, mereu e cu noi, împreună,
Avea dreptate căpitanul – nu s-a terminat încă!
(Versuri: Vladimir Vîsoțki, într-o selecție realizată de Odilia Roșianu; traducere: Lucia Sotirova)
(sursa foto: upsya.livejournal.com)
