Adrian Naidin Cvartet în concert pe scenaTeatrului Odeon
“Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat,
la Sala Majestic
vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00.
Probabil una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate în maiestuoasa umbră a Mariei Tănase, “Pân’ la rai” se apropie de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan. Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere deosebite. Printre aceștia, pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition. Li se alătură Eugen Amarandei – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și talentatul percuționist Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.
Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești, pictează sau recită versuri, sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori doar șoptește sau îngână rugăciuni. Carismatic și pasional, Adrian Naidin și-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească, îmbogățite de o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă. L-a inspirat cândva pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai dotaţi dintre ucenicii săi. „
Cânticele” din proiectul “Pân’ la rai” au fost incluse pe coloana sonoră a filmului “The Necessary Death of Charlie Countryman”, o producție de suflet a americanului Shia LaBeof, aspirant la Oscar în 2014.
De drag de muzică și de drag de Maria Tănase, artiștii dialoghează păstrând esența filonului tradițional românesc și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului european.
Preţul biletelor: 31,80 lei; 15,90 lei
(comunicat de presă al Teatrului Odeon)