Literatura de aziLiteratura de azi
23.04.2016

În fiecare din noi stă ascunsă „o rusoaică”

Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: „Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!” Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească – deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri.

(„Donna Alba”, Gib Mihăiescu)

Donquixote

Prozator, romancier și dramaturg interbelic, Gib Mihăiescu (23 aprilie 1894 – 19 octombrie 1935) a fost decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial, participând în război ca elev-ofițer, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz. Este autorul volumelor de nuvele Grandiflora în 1928 și Vedenia în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice, Rusoaica, Brațul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele și nopțile unui student întârziat, Donna Alba. A scris și piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre) și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu şi Apriliana Medianu. Romanele lui Mihăescu au influenţe rusești, mulți critici vorbind despre „dostoievskianism”.

După cum din „Golanii” nu se putea prevedea „Ion”, cu toate că şi într-înşii se găsea în germene talentul robust al lui Rebreanu, tot aşa nici din „La Grandiflora” nu se putea prevedea „Rusoaica” sau „Donna Alba”, cu toată prezenţa elementelor prezumptive ale talentului lui Gib Mihăescu. Cele spuse în Istoria literaturii române contemporane (1927) despre primul lui volum rămân deci, în esenţă, neschimbate. Destoinicia de a crea obsesii, stări sufleteşti morbide, remarcată din primele încercări ale scriitorului, se transformaseră repede în manieră… Temperamentul scriitorului s-a realizat complet de-abia în „Rusoaica” (1933), în care unii critici au văzut o capodoperă. Valoarea romanului nu stă însă atât în expresie, în episoade, în tehnică, ci în ideea unică ce o însufleţeşte şi ni se transmite sub forma unei sugestii. Nu ne interesează, aşadar, peripeţiile locotenentului Ragaiac, nesfârşita desfăşurare de scene erotice, într-o masă informă de fapte, pe care nu le poate reglementa obişnuita lipsă de simţ critic şi estetic al scriitorului, lipsa de stil şi de stilizare; nu ne interesează ceea ce face Ragaiac, ci febra vinelor lui, obsesia tipului de femeie ireală, de „rusoaică” scoasă din lectură sau din visări, pe care ne-o transmite, căci în fiecare din noi stă ascunsă „o rusoaică” adulmecată fără succes în toate tipurile femeilor întâlnite. – Eugen Lovinescu

Imagine de pe publipro.ro