Literatura de aziLiteratura de azi
29.10.2015

Împotriva sistemului

Scriitor, sociolog şi filosof, Aleksandr Zinoviev (29 octombrie 1922 – 10 mai 2006), unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi sovietici cu texte extrem de acide despre viaţa în fostul URSS (de exemplu: Înălţimi găunoase sau Homo sovieticus), a fost adesea comparat în scrieri, dar şi în privința vieții, cu Soljeniţin.

Crisula Ştefănescu: Cum va funcţiona, după părerea dumneavoastră, Europa unită?

Aleksandr Zinoviev: După părerea mea, este imposibil să faci o uniune de parteneri egali. Va exista o ierarhie politică, economică, ideologică, culturală. La vârf va fi cu siguranţa Germania, care tinde să fie un lider al Europei şi are şanse. Greu de spus care va fi rezultatul, dar Germania va încerca să fie liderul Europei unite.

Crisula Ştefănescu: Care credeţi că va fi viitorul fostei Uniuni Sovietice?

Aleksandr Zinoviev: Să vorbim despre Rusia. Deci Uniunea Sovietica s-a dezintegrat, dar în prezent vedem în Rusia acelaşi proces de dezintegrare. Este imposibil cu acest guvern, cu acest regim politic, cu actualele strategii politice să menţii integritatea Rusiei. Cred că şi Rusia se va dezintegra, numai că, ţin să subliniez, este vorba de dezintegrare politică, superficială, pentru că relaţiile economice sunt foarte puternice. La bază, în adâncime, nu este atât de uşor să o dezintegrezi. În cinci ani, mai mult sau mai puţin, tendinţa de reintegrare va apărea din nou. Există şi motive de ordin extern care vor duce la reapariţia tendinţelor de reintegrare. Mă refer la situaţia internaţională. Cred că statele unite ale Europei vor fi o ameninţare pentru această regiune.

(fragment de interviu transmis la Radio „Europa Libera“, în cadrul emisiunii „Controverse-Confluenţe Est-Vest“, la 12  noiembrie 1992. Sursa: revistacultura.ro)

Imagine de pe anticariateleph.ro