Odilia RoşianuOdilia Roşianu
24.06.2016

Imaginație, gust, tradiție

La Washington, Viena, Chișinău, Budapesta sau București sărbătoarea din această zi de iunie se aude cu același ecou și se vede prin aceeași imagine – ia românească (pleonasm, da…) sau „La blouse Roumaine”.

Cu câteva zile în urmă, în articolul „Flori de ie” ați putut citi care sunt caracteristicile acestei componente a costumului tradițional românesc. Azi, pe 24 iunie, de „Ziua Internațională a Iei”, deja putem admira atât în mediul virtual, cât și în cel real, toate modelele și culorile iei, reflectând imaginația creatorilor și gusturile doamnelor. Și, într-o anumită măsură, cine-știe?, și dorința de a aduce ceva din lumina trecutului și a tradiției în zilele noastre.

Poate n-ar strica să amintim că Regina Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și cea de-a doua Regină a României, a fost una dintre marile promotoare ale portului tradițional românesc. Datorită ei, această cămașă a devenit un adevărat etalon vestimentar pentru toate femeile din aristocrația românească și a fost purtată cu drag atât de Principesa Ileana, cât și de Principesa Elena.

Să-i spunem „la mulți ani”? E cam greu și un pic ciudat să facem urări unei bluze… Dar putem să ne dorim ca ia românească să rămână în actualitate decenii de-acum încolo. Sau, poate, mai mult decât atât.

Imagine cover: Regina Maria purtând ie (sursa foto: historia.ro)