Geniul în care muzica trăia

Nu putem face referire la domeniul pianisticii fără a evoca figura unică şi de geniu a lui Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950). Naş de botez i-a fost George Enescu, iar talentul nativ l-a ajutat ca înclinaţiile muzicale să îi fie recunoscute din fragedă copilărie.

Începe cursurile Conservatorului din Bucureşti, în anul 1934 și, în urma unui concurs internaţional de pian din Viena, este invitat de Alfred Cortot să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la École Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger, dar și de artă dirijorală cu Charles Munch. Încununarea carierei sale are loc odată cu seria de concerte şi recitaluri de pian susţinute alături de Herbert von Karajan.

Într-o minunată zi de toamnă târzie, în timp ce mă întorceam de la Brașov, pe la orele prânzului, a răzbătut din difuzoarele radioului vocea Marinei Constantinescu. Pentru că sunt o mare admiratoare, dar și pentru că „Nocturnele” făurite de ea îmi sunt familiare, am ciulit urechile.

Prezenta, cu o voce pătrunsă de respect și încântare, ultimul concert înregistrat a lui Dinu Lipatti, cel de la Besançon. Un regal pianistic!

Se știa că starea lui de sănătate era foarte șubredă, dar, în ciuda acestui fapt, nu a dorit să renunțe, cu atât mai mult cu cât recitalul urma a fi transmis în direct, la televiziune.

Radiodifuziunea Franceză a luat hotărârea de a nu mai transmite concertul, a avut însă inspirația de a-l înregistra. A putut fi ascultat a doua zi, după ce s-a anunţat moartea artistului.

Din păcate o boală necruţătoare, leucemia, l-a răpit mult prea curând vieţii, dar „nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”, aşa cum spunea pianistul german Wilhelm Backhaus.

Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noştri, în inima şi mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă. – Dinu Lipatti

Imagine de pe avxsearch.sc