Gândurilor, veniţi mâine, şi voi grijilor!

Te visam şi m-a trezit un dor
Din somnul nopţii, când lejer
Vânt în sălcii respira uşor,
Iar stelele luceau pe cer.

(„Serenadă indiană” – P.B. Shelley, traducere Petru Dimofte)

Un obraz delicat, încadrat cu bucle lungi, blonde, mâini prelungi, subţiri, ochi de un albastru închis, umbriţi de gene lungi, toate acestea păreau semnele unei timidităţi copilăreşti. „Un spirit nesociabil!”, fusese categorisit tânărul Percy Shelley (4 august 1792 – 8 iulie 1822) de către doctorul Keate, directorul colegiului Eton, un  adept al ideii: „… Fiţi milostivi, băieţi! Altminteri, o să vă bat până când o să deveniţi vrednici de Împărăţia Cerurilor…” Chiar dacă aristocraţii, negustorii şi bancherii erau încântaţi de acest gen de purtare, încredințându-şi odraslele doctorului, Shelley se ridicase împotriva câtorva din legile nescrise ale Eton-ului. Când noii săi colegi se apropiaseră, încercând să-l facă să înţeleagă că ar trebui să-şi aleagă dintre ei un „stăpân” pe care să-l slujească, împlinindu-i fără murmur toate dorinţele, ochii lui  Shelley scăpăraseră sălbatic. Strigase furios: „Nu!” şi le întorsese spatele. Când băieţii au tăbărât, lovindu-l cu pumnii, Shelley s-a apărat cu înverşunare, cu întreaga putere a trupului voinic, lat în umeri, mai vânjos decât al celorlalţi copii de vârsta lui. Colegii lui vorbeau cu invidie, dar şi cu o firească admiraţie despre uluitoarea sa memorie. Învăţa lecţiile de greacă cu o iuţeală neasemuită. Scria cu o mare uşurinţă versuri în latineşte. Şi cărţile le citea cu mult mai repede decât ceilalţi şcolari. Cuprindea dintr-o dată cu privirea câte şapte sau opt rânduri, sesizându-le îndată înţelesul cel mai ascuns.

Se înscrie la Universitatea din Oxford, în 1810, şi se spune că nu ar fi participat decât la un singur curs, în schimb citea câte 16 ore pe zi din Pliniu, Lucreţiu, John Locke, David Hume, Rousseau şi alţi iluminişti. În același an publică primul său roman gotic, Zastrozzi, în care prezintă viziunea sa ateistă asupra lumii prin intermediul maleficului personaj Zastrozzi, pentru ca în anul următor să publice al doilea roman gotic,  St. Irvyne și pamfletul Necesitatea ateismului (The Necessity of Atheism). O viaţă de peregrinări, de iubiri pline de avântul tinereţii, de prietenii literare cu poeţi de renume, John Keats, Byron, dau naştere unor opere care atingeau de multe ori subiecte politice (Odă libertății, Odă Neapolelui) sau rolul revoluţionar al poeziei (Cele patru vârste ale poeziei). Subiectul religiei şi, de fapt, al împotrivirii la orice însemna regulament de urmat fără „a crâcni”, a generat lucrări precum: Crăiasa Mab,  Revolta islamului, Mascarada anarhiei, Prometeu descătușat.

În seara zilei de 7 iulie 1822, Shelley se îmbarcă împreună cu Eduard Williams pe Ariel, în ciuda zăpușelii prevestitoare de furtună. După mai multe zile, a fost găsit, pe plaja de lângă Via Reggio, cadavrul poetului naufragiat și se presupune c-ar fi murit pe 8 iulie; al lui Williams fusese aruncat de mare ceva mai departe. La 16 august – pe plaja unde fusese găsit – cadavrul lui Shelley a fost ars în prezența lui Byron, a lui Leigh Hunt și a lui Trelawny. Ceremonia incinerării s-a desfășurat în tăcere, cu simplitatea și măreția ritualurilor funerare din vechea Eladă. Peste câteva ore, apropiindu-se de vatra încinsă, Trelawny a constatat cu uimire că inima poetului era încă întreagă: scoțând-o din flăcări, el i-a încredințat-o lui Hunt, care avea să i-o predea soției lui Shelley.

Pe uşă las acest bilet… „Am plecat pe câmpuri, să sorb dulceaţa acestei ore. Gândurilor, veniţi mâine, şi voi grijilor! Destul pentru azi.”

Funaraliile lui Shelly, Louis Édouard Fournier

Imagini de pe:mydailyartdisplay.com

Informaţii adunate de pe wikipedia şi din biografia „Shelly”, Dan Grigorescu