Frumosul infinit

Principalul reprezentant al idealismului, filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel (27 august 1770 – 14 noiembrie 1831) avea să abordeze în opera sa o filosofie a spiritului absolut şi a evoluţiei progresive şi dialectice a conştiinţei, cu cele trei principale laturi ale sale: studiul conștiinței în general, conștiința de sine și rațiunea.

Astfel, „frumosul e în sine însuşi infinit şi liber. Căci cu toate că el poate avea un conţinut particular, şi prin aceasta mărginit, acest conţinut trebuie să apară în existenţa lui, totuşi, ca totalitate în sine infinită şi ca libertate, întrucât frumosul este totdeauna şi pretutindeni conceptul care nu se opune obiectivităţii sale, situându-se faţă de aceasta în opoziţia unei unilaterale şi abstracte finităţi, ci el se contopeşte cu obiectivitatea sa, fiind, datorită acestei unităţi imanente şi acestei desăvârşiri, infinit în sine. Tot astfel, întrucât – fiind înauntrul existenţei sale reale, – o animă pe aceasta, conceptul este în această obiectivitate liber la sine însuşi. Deoarece conceptul nu îngăduie existenţei exterioare să asculte în frumos, pentru ea însăşi, de propriile ei legi, ci-şi determină din el însuşi structura şi forma în care apare; care, fiind acord al conceptului cu sine însuşi în existenţa sa concretă, constituie tocmai esenţa frumosului. Dar legătura şi puterea contopirii e subiectivitatea, unitatea, sufletul, individualitatea.”

(„Prelegeri de estetică”, traducere D.D. Roşca)

Imagine de pe elefant.ro