Focul păgân

„Pasărea de foc“, „Petruşka“ şi „Ritualul primăverii“ sunt doar trei dintre baletele care îl propulsau pe Igor Fiodorovici Stravinski (17 iunie 1882 – 6 aprilie 1971) drept un artist de necontestat al muzicii clasice şi al artei orchestraţiei. Chiar dacă iniţial a studiat Dreptul, în paralel a luat şi lecţii de pian, fiind elevul marelui  Nikolai Rimski-Korsakov. Primele sale creaţii aveau o foarte clară influenţă rusească, mai apoi compozitorul abordând subiecte mai incitante, preluate din mitologia păgână. Curentul psihedelic începea să-şi facă simţită prezenţa cu paşi înceţi.

Expresia nu a fost niciodată proprietatea imanentă a muzicii şi nu a putut condiţiona în nici un caz raţiunea ei de a fi. Dacă, aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna, muzica pare să exprime ceva, este de fapt o iluzie şi nicidecum o realitate. Este pur şi simplu un element adăugat care, printr-o înţelegere tacită şi înrădăcinată, i-a fost împrumutat, i-a fost impus, ca o etichetă, ca un protocol, în sfârşit, un aspect exterior care, din obişnuinţă şi inconştienţă, a ajuns să fie confundat cu esenţa ei. Muzica este singurul domeniu în care omul realizează prezentul. Din cauza imperfecţiunii naturii sale, omul este sortit să sufere trecerea timpului fără ca vreodată să poată face în aşa fel ca prezentul să devină real şi, deci, stabil. Fenomenul muzicii ne-a fost dat cu singurul scop de a pune o ordine în lucruri şi, mai ales, o ordine între om şi timp. Pentru a se materializa el pretinde aşadar în mod necesar şi unic o construcţie. În momentul în care s-a desăvârşit construcţia şi s-a obţinut ordinea, totul a fost spus. Ar fi în zadar să se caute şi să se aştepte altceva. Tocmai această construcţie, această ordine la care s-a ajuns este cea care produce în noi o emoţie cu totul deosebită, neavând nimic comun cu senzaţiile obişnuite şi cu reacţiile noastre datorate impresiilor vieţii cotidiene.

(„Cronica vieţii mele”, Igor Stravinski, traducere Larisa Schippel)

Imagine de pe: luigikeynes.com