„Floarea albastră”, un semn

Friedrich von Hardenberg, Novalis (2 mai 1772 –  25 martie 1801) s-a născut într-o familie de nobili pe o moșie situată în Munții Harz (Saxonia), unde și-a petrecut copilăria. La început a studiat acasă sub îndrumarea lui Christian Daniel Erhard Schmid (1762-1812), apoi a urmat gimnaziul luteran din Eisleben, unde studiază retorica și literatura antică. În iunie 1794, își încheie studiile juridice, începute la Jena în 1790 și continuate la Leipzig și Wittenberg. În perioada studiilor superioare, audiază cursurile de istorie ale lui Friedrich Schiller, cu care ulterior stabilește relații strânse; îi întâlnește pe Johann Wolfgang von Goethe, Johann Gottfried von Herder, Jean Paul, Ludwig Tieck, Friedrich Wilhelm Schelling, frații Friedrich și August Wilhelm Schlegel, cu mulți dintre ei legând puternice prietenii.

Aşadar din afară înăuntru şi apoi dinăuntru din nou în afară se construieşte dubla scară a direcţiilor în care se desfăşoară mult dorita, mult căutata cunoaştere globală după care au tânjit mulţi chemaţi, găsită însă doar de prea puţini aleşi în spirit. Între cei puţini, socotim că se numără şi Eminescu, împătimitul de cunoaştere, care măcar prin aceasta ar intra în familia spiritelor afine cu Novalis. Dar dacă, în cercul prietenilor, acesta din urmă a scris şi s-a destăinuit în ceea ce priveşte tentativele sale de cunoaştere încununate de izbânzi, la Eminescu, claustrat de tăceri ireductibile, mărturiile sunt doar cele din biografia cunoascută şi din corpul operei. Astfel, la peste şaptezeci de ani după Novalis, Eminescu refăcea un spectru asemănător de interese, tot atât de divers, tot atât de descumpănitor: cu excepţia geologiei, a mineralogiei, se regăseau filosofia, dreptul, politica, fizica, medicina, matematica. Şi, mai presus de toate, în plină maturitate tinerească a intelectului, e de semnalat la amândoi enormul interes pentru antropologie, ca punct de convergenţă a tuturor studiilor lor. Ceea ce ne interesează sunt punctele de analogie extrinsecă operei care să încerce o circumscriere a personalităţilor printr-un contur cât de cât comun. Fiindcă raporturile între Novalis şi Eminescu ţin numai de supoziţiile noastre, niciun alt semn în afară de acela al „florii albastre” nefiind înregistrat undeva, în operă ori manuscrise, ca semn al unui contact de lectură.

(“Eminescu şi Novalis”, Zoe Dumitrescu-Buşulenga)

***

Când n-or fi cifre şi figuri…

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

(traducere Grete Tartler)

Imagine de pe fr-online.de