Literatura de azi 
Mihai Şora – 101! La mulţi ani!
Puterea lui „a fi“ e propulsivă; puterea lui „a avea“ e frenatoare. Pentru a înainta fără opreliști, e neapărată nevoie să-ți delestezi mereu ființa de puterea „avutului“ care te ține pe loc. Nu poți înainta dacă „avutul“ îți blochează drumul; dar ajunge să-l dai la o parte, să te eliberezi, cu seninătate, de el. Altfel spus, nu este imperios necesar să-l nimicești pentru a-ți păstra calea.
Puterea lui „a uita“… Sigur, există și puterea aceasta, dar este de tip negativ; este o putere a ștergerii, nu a configurării. E cea mai mare putere la îndemâna oamenilor slabi. Sunt pași greșiți, uneori, în trecutul tău pe care trebuie să-i rumegi bine ca să nu-i mai faci. A-i uita, pur și simplu, e totuna cu a te condamna să-i repeți la nesfârșit. În fond, oameni suntem și supuși greșelii. E cel mai mic păcat al nostru. Marele păcat începe odată cu repetarea celui dintâi. Bunăvoința și strădania sînt întotdeauna răsplătite, chiar dacă ținta n-a fost atinsă. Arunci la spate neizbutirile, ca să-ți poți continua drumul și atinge ținta. Dar nu e bine să le uiți chiar de tot, ca să nu riști să le cazi din nou victimă. Răul prin care ai trecut trebuie să-l poți recunoaște (în eventualitatea că l-ai mai întîlni în cale), pentru a-l evita. „Coada ochiului“ îți ajunge pentru așa ceva; nu este nevoie să stai mereu cu el în față, să-l monumentalizezi neîncetat, blocându-ți, astfel, orizontul.
Și încă ceva: alături de puterea lui „a fi“ și „a avea“, există și o putere a lui „a uita“ când e vorba de răul care ți s-a făcut. Dar să uiți binele care ți s-a făcut nu reprezintă o putere, ci un gol, un vacuum de ființă.»
(Mihai Șora într-un interviu acordat revistei „Dilema veche”)
Foto credit: © Luiza Palanciuc-Șora
(sursa: pagina de Facebook Mihai Şora)
